Categories: Stil de viaţă

Rugăciunea lui Arsenie Boca pe care să rostești în prima zi a anului. Aduce prosperitate și sănătate

Din cuprinsul articolului

Rugăciunile părintelui Arsenie Boca sunt foarte cunoscute printre credincioși, iar cea mai puternică dintre rugăciunile duhovnicului de la Prislop ar trebui rostită cu multă credință în ajunul Anului Nou pentru a cere prosperitate și sănătate.

O rugăciune cu care este bine să îți începi anul a fost scrisă chiar de părintele Arsenie Boca. Aceasta este una dintre cele mai puternice rugăciuni pe care le-a lăsat ca moștenire tuturor credincioșilor.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfantului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus țină pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi că un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosaditi până la pământ”.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Rugăciunea scrisă de Arsenie Boca

De-a lungul vieții, părintele de la Prislop a lăsat credincioșilor o moștenire spirituală uriașă. Printre numeroasele învățături se află și o rugăciune pe care o rostea nu doar la început de an, ci în fiecare dimineaţă.

Rugăciunea care ar trebui adresată părintelui Arsenie Boca, „tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti”.

„Doamne Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Ţie, Doamne, ne plecăm genunchii sufletului şi ai trupului nostru. Ţie singurului Bun şi fără de păcat, Ţie adevăratului Dumnezeu, care ai făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele, toate cele văzute şi nevăzute.

Ţie, Dumnezeule, ne închinăm, Te lăudăm, îţi mulţumim şi Te rugăm. Caută cu milostivire spre smerita noastră rugăciune şi primeşte mulţumirile, laudele şi cererile noastre.

Te rugăm, Dumnezeule, să ne dai răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim. Apără-ne de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate. Amin”, este rugăciunea scrisă de Arsenie Boca.

Sursa: doxologia.ro.

Recent Posts

Suntem din ce în ce mai nefericiți la locul de muncă. Tot mai mulți români se plâng de epuizare și stres

Suntem nefericiţi și neîmpliniți la locul de muncă! Cel puţin aceasta este concluzia la care…

8 minute ago

Vestea așteptată de toți pensionarii. CNPP a stabilit modelul OFICIAL al deciziei de recalculare

Modelul deciziei de calcul a pensiilor emis de CNPP. Din septembrie 2024, pensiile stabilite pe…

39 de minute ago

Alertă ANM: România, lovită de un nou ciclon. Sfârșit de lună cu ploi zilnice. Când se încălzește vremea

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele 2-3 zile vom avea parte de vreme…

2 ore ago

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii un psihopat, spun oamenii de știință

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii un psihopat. Noi cercetări…

2 ore ago

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

Nu peste mult timp am putea avea semafoare cu patru culori: roșu, galben, verde și…

3 ore ago

Citeste si: