Categories: Ştiri sănătate

Serghei Mizil, operat de urgență: „Toată lumea a zis că am mierlit. Mi-am făcut un stent și am plecat să beau un șpriț”

Serghei Mizil a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord. Recent, într-un interviu în exclusivitate pentru Xtra Night Show, bărbatul a vorbit despre operație. Uite ce s-a întâmplat cu el când a fost operat la inimă și care este starea lui în acest moment!

Vorbind în exclusivitate la Xtra Night Show, Serghei Mizil a dezvăluit că i s-a montat un stent în inimă. În urmă cu doar o zi, acesta a fost externat din spital, având în vedere că se simte excelent după operație.

„Toată lumea a zis că am mierlit, că nu știu ce, dar n-am nimic. Deci nu am făcut nici infarct, nici nimic… mă verific la cât s-a consumat, mă duc periodic și îmi fac control la doctor.

Ieri am venit la spital, azi am plecat. Mi-am făcut un stent și am plecat să beau un șpriț”, a declarat el, la Xtra Night Show.

Fiind întrebat cât a durat operația, afaceristul a precizat că nu a durat mult. De asemenea, el a mai spus că operația a fost efectuată la o clinică privată și că l-a costat 4.000 de euro.

„Două ore jumătate (n.r. a durat). Eu am înțeles că stent îți pune Statul doar dacă ai făcut infarct. Eu nu vreau să fac infarct!M-am dus aici că-s condiții bune și m-a costat 4000 de euro tot”, a mai spus acesta.

După ce i s-a pus un stent în inimă, omul de afaceri a hotărât să renunțe la fumat întrucât știe că acest obicei este nociv.

La cei aproape 70 de ani, Serghei Mizil a rămas tânăr la suflet și se menține în formă. Datorită stilului său excentric, omul de afaceri continuă să rămână în centrul atenției. Nu sunt prea mulți oameni de 70 de ani care să reușească să se păstreze la fel de sănătoși ca Serghei. Acesta a dezvăluit detaliat secretul tinereții fără bătrânețe.

„Fac sport… O ard pe băutură o săptămână și ceva și apoi fac o săptămână pauză cu regim alimentar și mult sport. Eu stau în Snagov. Merg cu bicicleta, merg pe jos, am și o mică sală de fitness în casă. De la Snagov până în București fac foarte mult, stau și câte două ore în trafic… E greu cu traficul!”, ne-a declarat Serghei Mizil pentru Playtech Știri.

 

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

56 de minute ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

o oră ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

2 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

2 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

3 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

3 ore ago

Citeste si: