Simptomele timpurii ale cancerului de prostată. Majoritatea bărbaților le ignoră

Cancerul de prostată, o realitate alarmantă! Cancerul deprostată este printre cele mai frecvente tipuri de cancer din România, cu aproximativ 8000 de cazuri noi de cancer de prostată anual, potrivit Societății Naționale de Oncologie Medicală din România. Vestea bună: adesea e ușor de tratat atunci când este depistat în stadiile incipiente.

Societatea Națională de Oncologie Medicală din România și Societatea Națională de Medicina Familiei, împreună cu compania Astellas Pharma, anunță lansarea campaniei „Ce faci azi?”.

Această inițiativă își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța efectuării screeningului pentru cancerul de prostată și să încurajeze bărbații să aibă o discuție deschisă cu medicul de familie cu privire la starea de sănătate a prostatei.

Despre prostată
Glanda prostatică este o parte a sistemului reproducător masculin și are rolul de a produce lichidul seminal care ajută la transportul spermatozoizilor. Situată sub vezică urinară și în fața rectului, prostata poate crește în mărime odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce poate duce la diverse probleme de sănătate.

Cancerul de prostată: o realitate alarmantă

Cancerul de prostată ocupă locul doi în rândul celor mai frecvente forme de cancer în rândul bărbaților din România, după cancerul pulmonar. Această afecțiune se dezvoltă adesea într-un ritm lent, în cursul a mai multor ani, subliniind astfel importanța unui diagnostic precoce.
În fiecare an, în România, sunt înregistrate peste 8000 de cazuri noi de cancer de prostată, iar aproximativ 2400 de decese sunt atribuite acestei maladii. Cu toate acestea, cancerul de prostată poate fi tratat eficient atunci când este identificat în stadiile incipiente.

Depistarea timpurie salvează vieți

Campania „Ce faci azi?” pune în lumină importanța depistării precoce, subliniind că aceasta poate face diferența în salvarea vieții. De multe ori, cancerul de prostată poate fi identificat înainte ca simptomele să devină evidente prin efectuarea unor teste de screening, cum ar fi măsurarea nivelului de antigen specific prostatic (PSA) din sânge sau prin examinarea clinică a prostatei prin intermediul tușeului rectal. În cazul unor rezultate neobișnuite, medicul va recomanda teste suplimentare pentru confirmarea diagnosticului, inclusiv ecografie, RMN sau chiar o biopsie.

Conștientizarea simptomelor și a riscurilor

Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

În stadiile incipiente, cancerul de prostată nu prezintă simptome evidente, de aceea, screening-ul este esențial și se recomandă începând cu vârsta de 45-50 de ani. Simptomele pot apărea abia atunci când tumora crește și exercită presiune asupra uretrei, generând probleme legate de urinare, cum ar fi nevoia de a urina frecvent, în special pe timp de noapte, jet urinar slab, durere și senzație de arsură în timpul urinării sau ejaculării, precum și prezența sângelui în urină sau spermă.

Aceste simptome nu trebuie ignorate, dar nici nu sunt un semn cert de cancer de prostată. Prin urmare, investigațiile periodice sunt de o importanță crucială, în special pentru bărbații cu istoric familial de cancer de prostată.

Informație și educație
În cadrul campaniei „Ce faci azi?”, Societatea Națională de Medicină de Familie va distribui pachete educaționale către aproximativ 9000 de medici de familie din întreaga țară. Aceste pachete conțin scrisori adresate medicilor, postere informative și broșuri educaționale destinate pacienților. Aceste materiale vor contribui la creșterea gradului de conștientizare și educare a publicului cu privire la riscul de cancer de prostată și la importanța depistării timpurii.

De asemenea, în cadrul campaniei, vor fi realizate interviuri și articole scurte difuzate pe canalele de radio și TV pentru a sublinia importanța screening-ului pentru cancerul de prostată. Mediatizarea largă a campaniei ”Ce faci azi?” prin toate canalele de informare, poate ajuta publicul larg să conștientizeze mai bine importanța diagnosticării precoce a acestei boli.

Fiecare bărbat trebuie să fie informat cu privire la riscul de cancer de prostată și să aibă o discuție cu medicul de familie despre opțiunile de screening disponibile. Depistarea timpurie poate face diferența în lupta împotriva acestei boli. Este momentul să începi o discuție cu medicul de familie și să-ți iei sănătatea în propriile mâini.

Recent Posts

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

17 minute ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

46 de minute ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

o oră ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

2 ore ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică