Categories: Ştiri sănătate

Sistemul medical bolnav a mai ucis un copil

Un caz tulburător de la Curtea de Argeş confirmă, încă o dată, faptul că unele spitale din provincie funcţionează ca în Evul Mediu. Eugen Andrei, în vârstă de 8 ani, a fost internat vineri seara cu diagnosticul gastroenterocolită, în secția de pediatrie a Spitalului Municipal Curtea de Argeș. După aproape 24 de ore, copilul a intrat în convulsii și a murit. Părinţii acuză personalul medical de neglijenţă şi chiar au depus plângere penală împotriva spitalului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. Potrivit Gheorghiței Turcu (foto), mama copilului, medicii nu ar fi acordat suficientă atenţie băieţelului cât timp a fost internat.

Medicii dau din umeri!

„Am vrut să plecăm la Piteşti sau Bucureşti când am văzut că starea băiatului se înrăutăţeşte, dar nu ne-au lăsat. Nicio clipă nu ne-am gândit că de la o durere de burtă se poate ajunge la așa ceva”, spune mama micuțului, care în continuare se află în stare de șoc.

Cititi mai mult pe EVZ.RO.

Recent Posts

Legătura dintre schimbările climatice şi bolile infecţioase

Specialiştii atrag atenţia că numărul bolilor infecţioase va creşte tot mai mult în viitor din…

27 de minute ago

Accident cu victime multiple pe Podul Basarab din Capitală

UPDATE. Cele șapte victime au fost transportate unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din apropiere,…

56 de minute ago

Medic pediatru, semnal de alarmă privind epidemia de rujeolă: Pentru fiecare caz vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri

Medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenţia că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare…

o oră ago

Alimente INTERZISE persoanelor care au probleme renale

Creatinina este un produs metabolic din mușchii noștri care este excretat în mod normal prin…

2 ore ago

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit

Pacientul care a primit pentru prima dată în istorie un rinichi de la porc a…

2 ore ago

Cea mai importantă VITAMINĂ pentru persoanele cu diabet

Medicii nutriţionişti recomandă suplimentarea dietei zilnice cu o anumită vitamină, acordând atenție modului în care…

3 ore ago

Citeste si: