Categories: Ştiri sănătate

Situația se agravează în Franța! Numărul îmbolnăvirilor cu Covid-19 crește constant

Cu 286 de cazuri noi faţă ziua precedentă, Franţa a ajuns, aseară, la un total de 1.412 pacienţi cu coronavirus, dintre care 66 sunt în stare gravă.

Au fost înregistrate 6 noi decese, ridicând la 25 numărul total al celor care şi-au pierdut viaţa în urma contractării coronavirusului, 21 dintre ei cu vârste de peste 70 de ani.

Potrivit Radio România Actualități, Directorul Direcției Naționale de Sănătate Publică a precizat că la cele șase focare mai vechi din nordul și estul Franței se adaugă sudul insulei Corsica, unde cazurile s-au înmulțit.

În zonele critice, creșele și instituțiile de învățământ și-au încetat activitatea pentru cel puțin două săptămâni, fiind afectați peste 300.000 de copii și tineri.

Adunările publice cu peste 1.000 de persoane sunt interzise în toată țara până pe 15 aprilie, inclusiv cele electorale pentru alegerile municipale de duminică.

Potrivit autorităților sanitare, toate măsurile vizează limitarea extinderii virusului. În cazul unei agravări a situației, 157 de spitale din toată țara amenajate au amenajate secții speciale pentru bolnavii infectați cu coronavirus, iar peste 12.000 de paturi dotate pentru reanimare și tratament intensiv sunt gata să ia în grijă cazurile grave.

A apărut primul caz și în guvernul francez. Ministrul culturii, Franck Riester, a fost depistat pozitiv după ce a prezentat simptome suspecte; acum este izolat la domiciliu și se simte bine – a anunța biroul său de presă, care a adăugat că acesta a petrecut mai multe zile, săptămâna trecută, în Adunarea Națională, unde 5 deputați și doi angajați au fost depistați pozitiv. Potrivit corespondentei rador.ro în Franța, ministrul francez al economiei a anunțat un plan de ajutorare a companiilor afectate de epidemia cu coronavirus, prin scutiri sau amânări de taxe și impozite.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

4 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

5 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

5 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

6 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

6 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

7 ore ago

Citeste si: