Categories: Ştiri sănătate

Spitalul Judeţean din Timişoara va investi 35 de milioane de lei, prin PNRR, în eradicarea infecţiilor nosocomiale

Spitalul Judeţean Timişoara va primi peste 35 de milioane de lei, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru reducerea infecţiilor nosocomiale.

Potrivit proiectului de investiţii, bani vor fi cheltuiţi pentru modernizarea infrastructurii unităţii spitaliceşti şi dotarea cu echipamente şi materiale necesare pentru prevenirea, diagnosticul şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM).

Managerul general al Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Dorel Săndesc, a anunţat, vineri, semnarea contractului pentru acest proiect, care are ca obiective specifice: realizarea unui sistem integrat de control microbiologic al aerului în cadrul Compartimentului de Politraumatologie şi ATI – Traumă din cadrul clădirii Casa Austria a unităţii, dar şi asigurarea capacităţii de testare, diagnostic şi stabilire terapie, ca bază pentru orientarea clinică, prin dotarea cu o linie automată de microbiologie de ultimă generaţie pentru identificarea micro-organismelor şi efectuarea antibiogramelor, care va conduce automat la monitorizarea IAAM, monitorizarea tendinţelor, inclusiv apariţia focarelor epidemice şi în final creşterea calităţii serviciilor medicale, se arată un comunicat al Spitalului Judeţean Timişoara.

Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

În cadrul proiectului este cuprinsă şi dotarea staţiei de sterilizare, a blocurilor operatorii şi a secţiilor cu risc crescut din cadrul spitalului (provenite din contact direct şi/sau cu transmitere respiratori sau prin aerosoli) pentru dezinfecţia aerului şi a suprafeţelor, echipamente de sterilizare şi protecţie, pentru asigurarea asepsiei, în vederea prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale şi reducerii vulnerabilităţilor spitalului.

Totodată, implementarea standardelor EUCAST la nivelul Spitalului Judeţean Timişoara se va realiza prin actualizarea procedurilor existente şi instituirea unui proces de educaţie continuă a personalului, în vederea supravegherii rezistenţei la antibiotice prin elaborarea de ghiduri pentru stabilirea antibioterapiei empirice, participarea la elaborarea politicii locale de utilizare a antibioticelor prin adaptarea ghidurilor naţionale la nivelul unităţii sanitare, monitorizarea bacteriilor MDR, identificarea trendurilor de rezistenţă la antibiotice.

Valoarea totală a proiectului este 35,312 milioane de lei, din care valoarea eligibilă din PNRR (fără TVA) este de 29,674 milioane de lei, iar valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR este de 5,638 milioane de lei. Potrivit sursei citate de Agerpres, proiectul trebuie finalizat la 2 mai 2024.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

8 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

8 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

9 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

9 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

10 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

10 ore ago

Citeste si: