Categories: Stil de viaţă

Stefano Volpetti: Inovație, știință și tehnologie pentru un viitor fără fum

Pe 29 septembrie a avut loc o mare sărbătoare într-o locație emblematică din Atena, cu mii de consumatori care au ales alternative la fumat care încălzesc tutunul fără să îl ardă, din 19 țări.  Evenimentul a marcat progresul tehnologiei, al științei și inovației către un viitor fără fum.

„Conform ultimelor noastre cifre publicate, aproximativ 35% din veniturile PMI nete totale provin din portofoliul nostru de produse fără fum, adică o creştere semnificativă de la doar 0,2% în 2015. Suntem mulţumiţi de acest progres, care ne demonstrează că ne putem îndeplini obiectivul de a deveni o companie predominant de produse fără fum până în anul 2025. Pe termen mediu şi lung, vom continua să facem tot ce putem pentru a ne îndeplini obiectivele şi a creşte aceste cifre”, a declarat Stefano Volpetti, President Smoke-Free Inhaled Products&CCO, Philip Morris International.

Sursă foto: Doctorul Zilei, Conferința Together X, Atena, PMI

Potrivit estimărilor PMI, în anul 2023 aproximativ 27 milioane de oameni utilizează produsul fără fum dezvoltat de companie. Aceste persoane au renunţat la fumat şi au făcut tranziţia la un produs care este o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului.

O decizie istorică: FDA a autorizat comercializarea produsului

După ce a analizat totalitatea dovezilor științifice despre produs, FDA din SUA a autorizat ordinul de comercializare alalternativelor la fumat care încălzesc tutunul fără să îl ardă, concluzionand că: Sistemul IQOS încălzește tutunul, dar nu îl arde. Acest lucru reduce semnificativ producția de substanțe chimice nocive și potențial dăunătoare.

Studiile științifice au arătat că trecerea completă de la țigările convenționale la sistemul IQOS reduce semnificativ expunerea corpului la substanțe chimice dăunătoare sau potențial dăunătoare.

Sursă foto: Doctorul Zilei, Conferința Together X, Atena, PMI / Decizie istorică FDA: aprobarea comercializării produsului

Portofoliu de produse fără fum

PMI pune la dispoziția utilizatorilor care nu doresc să renunțe la fumat un portofoliu de produse fără fum cu o varietate de opţiuni de utilizare, tehnologie și gust.

„Continuăm să dezvoltăm portofoliul nostru de produse fără fum, lider în industrie. Toate aceste produse au un lucru în comun – sunt concepute pentru a reduce semnificativ expunerea consumatorului la substanţe chimice nocive, în comparaţie cu continuarea fumatului”, a explicat Stefano Volpetti în cadrul conferinței de presă.

Atât dispozitivele cu tutun încălzit dezvoltate de Philip Morris International, cât și celelalte alternative fără fum, sunt opțiuni mai bune la continuarea fumatului deoarece acestea nu generează fum. Experții în sănătate publică au identificat în jur de 100 de substanțe în fumul de țigară care sunt cauzele sau potențialele cauze ale bolilor asociate fumatului.

Recent Posts

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

4 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

4 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

5 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

5 ore ago

Ce s-a întâmplat în corpul unei femeie care a urmat o dietă strictă

O femeie a urmat o dietă strictă cu apă două săptămâni. Ea a dezvăluit ce…

6 ore ago

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri. Vezi ce se întâmplă în corp

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri? Sucurile naturale sunt o…

6 ore ago

Citeste si: