”Știam că am noduli la sâni dar am amânat vizita la medic”. Cât de importante sunt mamaografiile în lupta împotriva cancerului mamar şi de la ce vârstă ar trebui făcute regulat

Fiecare femeie ar trebui să-și autoexamineze sânii o dată pe lună, iar cele trecute de 40 de ani să facă în fiecare an o mamografie.
Însă, lipsa banilor, a timpului sau frica le determină pe multe femei să amâne vizita la medic. E și cazul Mihaelei Ilascu (53 de ani) care, deși știa că are noduli la ambii sâni a evitat să meargă la doctor. ”Nu îmi făcusem niciodată o mamografie chiar dacă mi-am autoexaminat sânii și am observat că am noduli la ambii. Lipsa timpului, a banilor m-au făcut să mă neglijez”, povestește Mihaela Ilascu. Însă, imediat ce aflat de o caravană în cadrul căreia femeile pot beneficia de examinarea clinică gratuită a sânilor, nu a mai stat pe gânduri. ”Medicii de acolo m-au consultat și mi-au dat o trimitere pentru mamografie. Din fericire, nu a fost nimic grav dar medicul mi-a recomandat să-mi autoexaminez periodic sânii și să merg să repet mamografia o dată pe an.”
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer împreună cu Pfizer România au ajutat 115 femei cu suspiciune de cancer de sân să-şi facă gratuit analize detaliate, respectiv mamografii sau ecografii, pentru stabilirea unui diagnostic în cadrul campaniei “People to people”. Femeile cuprinse în campanie sunt din mediul rural şi oraşe mici, din cinci judeţe ale ţării (Argeş, Galaţi, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman).
O componentă importantă a campaniei din 2014 a fost o caravană care s-a desfăşurat la sate, în lunile octombrie şi noiembrie. În cadrul acestei caravane, femeile din mediul rural au beneficiat de examinarea clinică gratuită a sânilor. Caravana a fost realizată cu sprijinul unor medici rezidenți și studenți la medicină în ani terminali – voluntari în proiectul Împreună pentru Sănătatea Rurală.
Dintre femeile participante la testări, 70% au efectuat mamografii şi 30% ecografii mamare. Rezultatele au fost destul de îngrijorătoare, 43% dintre femei fiind descoperite cu probleme de sănătate a sânilor. Astfel:
– 10% dintre femei au primit recomandarea de a face biopsie şi/sau examen oncologic amănunţit
– 33% dintre femei au primit recomandarea de a face un examen ginecologic şi endocrinologic complet
Tuturor femeilor li s-a recomandat un examen mamografic şi/sau ecografic periodic.
Campania a adus încă o dată în atenţie importanţa screening-ului în depistarea precoce a cancerului de sân, al treilea cel mai frecvent tip de cancer din România (după cancerul pulmonar şi cel colorectal). Anual, în România mor 3 244 de femei din cauza cancerului de sân. O pacientă depistată însă din timp cu cancer de sân are o rată de supravieţuire de 90%.
Screening-ul cancerului presupune diagnosticul la o populaţie fără simptome, într-un stadiu precoce de boală.
Recomandări importante în prevenție:
1. Autoexaminarea lunară a sanilor. Începând încă din adolescență, toate femeile ar trebui să își examineze lunar sânii, de preferat la o săptămână după apariția ciclului menstrual. Autoexaminarea se face în fața oglinzii. Lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înauntru, secreții.
2. Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani.
3. După vârsta de 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.

Recent Posts

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

22 de minute ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

o oră ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

2 ore ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

2 ore ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică