Studiu: variola maimuței a evoluat într-un ritm accelerat și total neașteptat. La ce se așteaptă acum oamenii de știință?

Virusul variolei maimuțelor a suferit mutații cu mult mai rapid decât ar fi de așteptat în mod normal și probabil a suferit o perioadă de „evoluție accelerată”, sugerează un nou studiu.

Virusul, care a infectat peste 3.500 de oameni în 48 de țări de la detectarea sa în afara Africii în mai, ar putea fi mai infecțios din cauza a zeci de noi mutații. În total, virusul poartă 50 de mutații noi nevăzute la tulpinile anterioare detectate din 2018 până în 2019, potrivit unui nou studiu publicat pe 24 iunie în revista Nature Medicine.

Oamenii de știință, de obicei, nu se așteaptă ca viruși precum variola maimuțelor să câștige mai mult de una sau două mutații în fiecare an, au remarcat autorii studiului.

Variola maimuței este o boală rară despre care virologii cred că poate circula în mod natural la maimuțe și rozătoare. Un ortopoxvirus, provine din aceeași familie și gen ca virusul variolei, care provoacă variola și, de obicei, nu se răspândește cu mult dincolo de Africa de Vest și Centrală, unde este endemic.

În acest an, însă, primul focar larg răspândit al bolii s-a răspândit dincolo de Africa, surprinzând oamenii de știință și conducând Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să înceapă să se gândească dacă să clasifice focarul drept o urgență globală de sănătate.

Tulpinile de virus ale variolei maimuțelor pot fi sortate în două clade sau linii, cunoscute sub numele de clade din Africa de Vest și Bazinul Congo, conform STAT. Virușii din fiecare clădă au rate diferite de mortalitate; clada Africii de Vest are o rată de mortalitate de aproximativ 1%, în timp ce clada Bazinul Congo ucide aproximativ 10% dintre cei pe care îi infectează.

Focarul în curs pare să fie condus de clada Africii de Vest, a raportat STAT.

Fiind un virus ADN dublu catenar, virusul maimuței este mult mai capabil să corecteze erorile de replicare decât un virus ARN, cum ar fi HIV, ceea ce înseamnă că tulpina actuală de monkeypox ar fi trebuit să acumuleze doar câteva mutații de când a început să circule în 2018.

Dar, după ce au colectat ADN-uri din 15 mostre virale ale variolei maimuțelor și au reconstruit informațiile genetice ale acestora, cercetătorii au descoperit că rata reală de mutație a fost de șase până la 12 ori mai mare decât se așteptau.

Creșterea masivă a ratei de mutație a virusului maimuței „este mult mai mare decât ne-am aștepta, luând în considerare estimările anterioare ale ratei de înlocuire a ortopoxvirusurilor”, au scris cercetătorii în lucrare. „Datele noastre dezvăluie indicii suplimentare despre evoluția virală în curs și potențiala adaptare umană”.

Din punct de vedere istoric, variola maimuțelor se transmite de la o persoană la alta prin contactul apropiat al pielii cu leziuni deschise ale pielii, fluide corporale, material contaminat sau picături respiratorii tuse în aer.

Dar viteza fără precedent a noilor infecții ar putea sugera că s-ar putea să se fi schimbat ceva în ceea ce privește modul în care virusul își infectează gazdele – iar noile mutații ar putea fi o posibilă cauză.

Multe dintre mutațiile identificate de cercetători poartă, de asemenea, indicii revelatoare că ar fi putut apărea din cauza contactului virusului cu sistemul imunitar uman, în special o familie de enzime care luptă împotriva virusului numit APOBEC3. Aceste enzime atacă virușii forțându-i să facă greșeli atunci când își copiază codul genetic, un act care de obicei face ca virusul să se destrame.

Cu toate acestea, uneori, virusul supraviețuiește întâlnirii și pur și simplu preia câteva mutații în codul său genetic, potrivit STAT. Este posibil ca astfel de bătălii să fi avut loc în mod repetat și să fi făcut ca virusul să preia multe mutații într-un interval scurt de timp, au teoretizat cercetătorii.

Rata de mutații a virusului a crescut în 2018 și există câteva explicații cu privire la motivul pentru care a făcut acest lucru.

Este posibil ca virusul să circule la oameni, la niveluri scăzute, de atunci, cuprinzând o mulțime de mutații noi prin luptele sale cu enzimele.

Alternativ, este posibil ca virusul să se fi răspândit printre animalele din țările non-endemice fără ca noi să observăm de ceva timp, iar apoi anul acesta a sărit brusc înapoi la oameni.

Sau este posibil ca, după ce un focar de variolă a maimuței a lovit Nigeria în 2017, virusul să se răspândească mai ales în țările africane – evoluând rapid pe măsură ce s-a mutat între comunități mai mici, înainte de a renaște în țările neendemice în acest an.

În ciuda numelui său, variola maimuțelor se transmite cel mai frecvent la oameni de la rozătoare,  potrivit Centrelor pentru Controlul și prevenirea bolilor.

Ultima dată când variola maimuțelor a fost atât de răspândită în Statele Unite a fost în 2003, când 71 de persoane s-au infectat cu clada Africii de Vest.

Un tratament direct pentru variola maimuței nu a fost încă testat, dar medicii administrează pacienților medicamente antivirale și anticorpi prelevați de la persoanele imunizate cu vaccinul împotriva variolei.

Transmiterea este, de asemenea, redusă dacă oamenii au vaccinul împotriva maimuței sau variolei, permițând oamenilor de știință să prevină infecțiile ulterioare prin inocularea contactelor strânse ale unui caz inițial – o strategie cunoscută sub numele de „vaccinarea inelară” care a dus la eradicarea variolei în 1980.