Categories: Ştiri sănătate

Sute de mii de dosare de ajutor social pe caz de boală, luate la puricat de autorităţi. România are oficial 800.000 de persoane cu handicap

Ministerul Muncii a dispus, prin agențiile din subordine, controale de amploare în toată țara, în privința dosarelor de ajutor social pe caz de boală şi a certificatelor de handicap. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat luni că a trimis Corpul de control la Ilfov.

Potrivit Digi 24, la nivel național sunt aproximativ 870.000 de persoane cu dizabilități. Există suspiciuni că mare parte dintre aceste dosare sunt cu probleme, dacă nu chiar întocmite în fals.

Până la acest moment, agențiile din subordinea Ministerului Muncii au făcut verificări în județul Ilfov, în urmă unei sesizări. A fost luat un eșantion de 1700 de dosare și s-a descoperit că peste 1400 dintre ele sunt cu probleme.

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

În urma verificărilor, au fost sesizate alte instituții abilitate, de la comisiile medicale de evaluare, până la parchete. În perioada următoare, persoanele vizate vor fi reevaluate medical.

Potrivit unor surse guvernamentale, cercetările efectuate de instituțile din subordinea Ministerului Muncii vor fi extinse, pentru început, în județele în care sunt înregistrate cele mai multe cazul de persoane cu dizabilități.

România are oficial 800.000 de persoane cu handicap

În context, premierul  Marcel Ciolacu a declarat că România a ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap şi este pe primul loc în Europa la acest capitol, afirmând că „nu crede acest lucru”, dar și că este incorect ca persoanele bolnave să suporte aceste discuții din spațiul public.

De asemenea, şeful Guvernului a fost întrebat dacă s-a discutat problema persoanelor cu handicap în şedinţa coaliţiei şi dacă se fac controale în acest moment la dosarele persoanelor cu dizabilităţi. „A fost un control făcut în urma unor sesizări şi au fost foarte multe dosare găsite. Avem o singură problemă, am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc în Europa. Nu cred acest lucru.

Este total incorect, ca şi cu cei cu concediile medicale, este total incorect ca cetăţenii bolnavi să suporte toate aceste discuţii în spaţiul public cum şi persoanele mai puţin norocoase decât noi, cu handicap, să suporte în spaţiul public aceste lucruri”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD.

Indiferent de venituri, persoanele cu handicap beneficiază de indemnizație lunară și de buget personal complementar lunar. Indemnizația lunară este de: 419 RON pentru adultul cu handicap grav; 317 RON pentru adultul cu handicap accentuat.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

9 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

10 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

10 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

11 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

11 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

12 ore ago

Citeste si: