Categories: Ştiri sănătate

Tabără de schi pentru persoanele cu dizabilități în 2024

În perioada 23-26 ianuarie, la pârtia de schi din Cheile Grădiștei, județul Brașov, va avea loc cea de-a doua tabără de schi destinată exclusiv persoanelor cu dizabilități pentru sezonul 2023-2024.

Tabăra este organizată de Caiac SMile, în parteneriat cu Cheile Grădiștei. Echipa asociației sătmărene va fi prezentă în fiecare dintre aceste zile pe pârtie, între orele 12:00 și 16:00, și va schia alături de persoanele cu dizabilități.

Toate persoanele cu diferite tipuri de dizabilități, indiferent de natura lor, și care doresc să participe la activități, fie că au mai schiat sau vor fi la prima experiență de acest fel, sunt invitate să se înscrie prin completarea acestui formular de pe site: https://forms.gle/WiSrTwZ5vccBwhdUA.

”Noi vom coborî cu prietenii noștri speciali de câte ori este nevoie. Sperăm ca și anul acesta să avem cel puțin la fel de mulți prieteni ca anul trecut. Îi invităm pe toți să se înscrie la noi pe site și să nu aibă niciun fel de teamă, pentru că vom fi alături de ei tot timpul”, a declarat Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile.

Ana Maria Brânză, multiplă campioană mondială, europeană și olimpică și consilier al președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român va fi prezentă pe pârtia de la Cheile Grădiștei.

Ana Maria Brânză va fi prezentă pe pârtie în toate zilele în care Caiac SMile va fi la Cheile Grădiștei și va schia alături de persoanele cu dizabilități înscrise în tabăra adaptată, dar și alături de ceilalți tineri speciali care doresc să se bucure de zăpadă.

De altfel, sportiva română a mai participat și în trecut la activitățile organizate de Caiac SMile și s-a implicat în susținerea persoanelor cu dizabilități sau a celor provenite din medii defavorizate care au participat la activitățile sportive organizate de asociația din Satu Mare, atât iarna, cât și vara.

Elevator pentru cei care nu pot părăsi locuința

Noutatea acestei ediții este că asociația sătmăreană poate oferi, la cerere, asistență la domiciliu pentru persoanele cu dizabilități care locuiesc în imobile neadaptate sau parțial adaptate. Astfel, voluntarii Caiac SMile vor veni cu un elevator special, transmite RADOR.

Îi vor coborî și urca pe cei aflați în dificultate și îi pot ajuta inclusiv cu găsirea unui mijloc de transport pentru a ajunge pe pârtie. Cei care doresc ajutor, sunt rugați să sune la numărul de telefon: 0760 291 669.

În prima tabără de schi desfășurată în acest sezon, cea de la Buscat din județul Cluj, câteva zeci de persoane cu dizabilități au schiat alături de antrenorii și voluntarii asociației. Pe pârtia de la Buscat au fost și tineri cu deficiențe de vedere, pentru care a fost amenajat un traseu special, de-a lungul căruia ei au putut aluneca pe schiuri.

Sursă foto: Caiac SMile Facebook / În prima zi a taberei de schi adaptat de la Cheile Grădiștei. Alex Dima a venit special pentru a fi alături de asociația Caiac SMile și pentru a schia împreună cu persoanele cu dizabilități.

Program tabăra specială de schi

Următoarele ”opriri” ale taberei speciale de schi, după Cheile Grădiștei, sunt:

  • 28 – 31 ianuarie, Vatra Dornei, jud. Suceava
  • 31 ianuarie – 2 februarie, Poiana Brașov, jud. Brașov
  • 5 – 9 februarie, Păltiniș, jud. Sibiu
  • 12 – 16 februarie, Cheile Grădiștei, jud. Brașov
  • 19 – 23 februarie, Șureanu, jud. Alba
  • 26 februarie – 1 martie, Păltiniș, jud. Sibiu
  • 4 – 8 martie, Cavnic, jud. Maramureș
  • 11 – 15 martie, Buscat, jud. Cluj
  • 18 – 22 martie, Șureanu, jud, Alba
  • 23 – 30 martie, Snow Fest, Les 2 Alpes

Înscrierile pentru oricare dintre pârtii se fac pe www.caiacsmile.ro*

*Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo. Programul actualizat va fi disponibil atât pe site, cât și pe toate canalele de comunicare online ale asociației, Facebook și Instagram.

Peste 1.000 de persoane cu dizabilități au schiat în sezonul trecut în cadrul taberelor organizate de Caiac SMile. Ele s-au bucurat de sport cu ajutorul monoschiului. Pe pârtiile accesibilizate anterior în cadrul programului ”Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, derulat în sezonul 2021-2022.

Recent Posts

Cel mai sănătos înlocuitor al zahărului. Prof. Vlad Ciurea: Îmi pare foarte rău, dar trebuie să spun adevărul

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit în emisiunea IThink cu Iusti Fudulu despre cât de nociv…

25 de minute ago

Zodia care a extras cartea pozitivă. Mihai Voropchievici: Renaștere.Te poți salva dintr-o situație dificilă

Horoscop 13-19 Mai. Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse horoscopul integral…

55 de minute ago

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

10 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

11 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

11 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra