Categories: Ştiri sănătate

Testul simplu care arată dacă riști să faci infarct sau atac cerebral

Forța sau slăbiciunea de strângere a mâinii ar putea prezice riscurile de criză cardiacă sau de accident vascular cerebral – este ceea ce sugerează un studiu publicat joi în revista medicală britanică The Lancet și menționat de AFP.

‘Forța de strângere a mâinii ar putea fi un test ușor și ieftin pentru evaluarea riscurilor de deces și a bolilor cardiovasculare’, afirmă cercetătorul Darryl Leong de la Universitatea McMaster din Hamilton (Canada), care a condus studiul.În cadrul unei cercetări epidemiologice de mare amploare, cu participarea a peste 140.000 de persoane între 35 și 70 de ani din 17 țări, a fost măsurată forța strângerii mâinii cu un aparat special — dinamometrul de mână. Pe timpul celor patru ani cât au fost ținuți sub observație participanții la studiu, cercetătorii au analizat legătura dintre forța mâinii și sănătatea oamenilor în ceea ce privește apariția unor boli ca diabetul, cancerul, boli cardiovasculare sau decese premature.

Rezultatul a arătat o corelație destul de semnificativă între slăbiciunea strângerii mâinii și riscul de deces din cauza oricărei boli dintre cele menționate. Pierderea cu 5 kilograme a forței de strângere a mâinii este asociată cu o creștere cu 7% a riscului de criză cardiacă și cu 9% a riscului de a suferi un accident vascular cerebral (AVC).

Testul forței de strângere a mâinii este un ‘indice mai fiabil’ decât presiunea arterială sistolică pentru prezicerea morții premature, potrivit The Lancet.

Corelația funcționează chiar și după luarea în considerare a factorilor de risc clasici, precum vârsta, fumatul sau consumul de alcool. ‘Forța strângerii mâinii este un indice puternic și simplu pentru o viitoare boală, morbiditate și mortalitate’, au apreciat într-un comentariu doi specialiști britanici de la Universitățile din Southampton și Newcastle.

‘Ideea nu este nouă, însă pierderea forței de strângere a mâinii ar putea fi determinată și de procesul de îmbătrânire ca urmare a bolilor musculare care modifică această funcție’, au precizat experții pentru revista The Lancet.

Recent Posts

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice care generează noi presiuni asupra sistemului de sănătate. Bunăstarea…

3 ore ago

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

4 ore ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

5 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

5 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

6 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

6 ore ago

Citeste si: