Categories: Mediu curat

Tetra Pak Index 2023: Consumatorii cred că sănătatea proprie e legată de cea a planetei

Potrivit studiului Tetra Pak Index 2023, atunci când cumpără alimente, consumatorii se gândesc acum şi la protejarea mediului înconjurător, nu doar la sănătatea lor personală. Acești consumatori conștienți de problemele de mediu, numiți „Climatarieni”, sunt dispuși să își schimbe obiceiurile alimentare pentru a proteja planeta.

Piața alimentelor sănătoase este deja una bine conturată, unde consumatorii caută în mod activ produse benefice pentru sănătatea lor. Însă, mai nou, o majoritate semnificativă adoptă o viziune holistică: 70% dintre consumatorii chestionaţi spun că produsele sănătoase nu ar trebui să dăuneze mediului, în timp ce alți 54% sunt dispuși să își asume responsabilitatea faţă de planetă și să își schimbe dieta pentru a contribui la o lume mai bună.

Această preocupare simultană pentru sănătatea proprie şi cea a planetei se reflectă în numărul tot mai mare de „flexitarieni” – consumatori care aleg să consume mai puţină carne. Aproape jumătate dintre respondenţi au spus că limitează consumul de carne sau exclud complet carnea din alimentaţie.

Tetra Pak Index, bazat pe un sondaj realizat în zece țări din întreaga lume de către IPSOS, companie multinaţională de cercetare de piață, a constatat că această tendință de a reduce consumul de carne este un fenomen global. Peste jumătate (56%) dintre respondenți invocă motive de sănătate pentru adoptarea unei diete flexitariene, pescatariene, vegetariene sau vegane, dar peste o treime (36%) menționează în mod specific grija faţă de mediu ca motiv principal pentru această alegere.

Conform studiului, confortul nu mai este pus pe primul plan. Aproape trei din patru consumatori (70%) ar renunţa la comoditate în favoarea unor produse mai sănătoase, ceea ce marchează o schimbare de atitudine semnificativă. Totodată, atenţia acordată menţinerii sănătăţii nu este afectată de creşterea costului vieții, doar 17% dintre respondenţi fiind dispuși să renunţe în climatul economic actual la alimente și băuturi benefice pentru sănătate.

O tendință în creștere

Este de așteptat ca popularitatea abordării climatariene să crească, pe măsură ce efectele schimbărilor climatice sunt resimțite pe scară tot mai largă. Consumatorii așteaptă ca producătorii de alimente să ofere produse care sunt atât sănătoase, cât și sustenabile.

Concluziile studiului Tetra Pak Index de anul acesta reflectă direcția pe care am decis să o urmăm încă de acum câţiva ani, de a decarboniza industria alimentară și a face sistemele alimentare mai durabile și sustenabile. În multe părți ale lumii, oamenii se bazează în alimentația lor zilnică pe produse precum laptele și sucurile, așadar este esențial să optimizăm lanțul valoric cu inovații în aprovizionare, ambalare, procesare și distribuție, iar aici Tetra Pak joacă un rol activ alături de clienții și furnizorii noștri.

Mai mult, având în vedere că până în anul 2050 lumea va trebui să producă cu 60% mai multă hrană, completăm aceste eforturi prin tehnologii care pot contribui la explorarea noilor surse de nutriție – de la noi surse pe bază de plante până la proteine alternative produse din biomasă prin fermentație de precizie. Ambele domenii sunt esențiale pentru sustenabilitatea sistemului alimentar.”, a spus Adolfo Orive, Președinte și CEO Tetra Pak.

Potențialul noilor alimente

Inovațiile revoluţionare în domeniul alimentelor pot juca un rol semnificativ în furnizarea de produse care sunt nu doar gustoase, ci și eficiente din punct de vedere al resurselor. Iar consumatorii sunt gata să accepte inovațiile care aduc îmbunătățiri modului în care trăim și mâncăm. Aproape două treimi (62%) dintre consumatori cred că tehnologia va juca un rol important în construirea unui viitor mai sustenabil. În același timp, o parte dintre consumatori sunt îngrijorați de faptul că astfel de alimente inovatoare ar putea să nu fie la fel de naturale ca alimentele proaspete, neprocesate – prin urmare este esenţială găsirea unui echilibru.

Acest domeniu se dezvoltă destul de rapid și este dificil de anticipat când și în ce măsură va avea succes. Însă numai prin efort continuu şi cooperare pentru explorarea oricăror potențiale oportunităţi vom găsi soluții la provocările actuale cu care se confruntă sistemul alimentar”, a declarat Adolfo Orive, Președinte și CEO Tetra Pak.

Studiul a fost realizat în parteneriat cu Ipsos, pe baza a 5.000 de interviuri online realizate în următoarele 10 țări: Brazilia, China, Germania, India, Kenya, Africa de Sud, Coreea de Sud, Spania, Marea Britanie și SUA.

DESPRE TETRA PAK

Tetra Pak este lider mondial în soluții de procesare și ambalare a produselor alimentare. În strânsă colaborare cu clienţii şi furnizorii noştri, oferim produse sigure, inovatoare, care nu dăunează mediului şi care răspund zilnic nevoilor a sute de milioane de consumatori din peste 160 de ţări. Având peste 25.000 de angajaţi la nivel global, credem în asumarea cu responsabilitate a poziţiei de lider în industria de profil şi într-o abordare sustenabilă a modelului de afaceri.

Motto-ul nostru, „PROTEJEAZĂ CE E BUN™”, reflectă viziunea noastră de a oferi alimente sănătoase şi disponibile, oriunde în lume.

Mai multe informații despre Tetra Pak sunt disponibile la www.tetrapak.com

Recent Posts

Trei simptome de cancer care pot fi observate în timpul mesei. Ce nu trebuie să ignori niciodată

Simptome de cancer care apar la masă. Este bine cunoscut că factori precum fumatul mult,…

11 minute ago

Suntem din ce în ce mai nefericiți la locul de muncă. Tot mai mulți români se plâng de epuizare și stres

Suntem nefericiţi și neîmpliniți la locul de muncă! Cel puţin aceasta este concluzia la care…

40 de minute ago

Vestea așteptată de toți pensionarii. CNPP a stabilit modelul OFICIAL al deciziei de recalculare

Modelul deciziei de calcul a pensiilor emis de CNPP. Din septembrie 2024, pensiile stabilite pe…

o oră ago

Alertă ANM: România, lovită de un nou ciclon. Sfârșit de lună cu ploi zilnice. Când se încălzește vremea

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele 2-3 zile vom avea parte de vreme…

2 ore ago

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii un psihopat, spun oamenii de știință

Dacă faci asta în timp ce conduci, s-ar putea să fii un psihopat. Noi cercetări…

3 ore ago

Citeste si: