Categories: Ştiri sănătate

Transplant de ficat, realizat în premieră la Iași. Mama a patru copilași, crezând că este răcită, a luat acest medicament și a intrat în insuficiență hepatică

Mama a patru copilași aflată în comă a primit un ficat de la un donator aflat în moarte cerebrală, operaţia de transplant fiind efectuată în premieră la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu a declarat duminică seară că femeia care a fost supusă operaţiei de transplant este mamă a patru copii, este orginară din judeţul Galaţi şi a fost adusă la spitalul ieşean în stare de comă.

Potrivit medicilor, starea ei s-a agravat brusc pentru că ar fi luat, fără recomandare, doze mari de paracetamol. Tânăra nu știa însă că are probleme cu ficatul, iar tratamentul după ureche i-a agravat starea.

Doctorii au reușit să-i găsească însă un donator prin sistemul național de alertă și i-au făcut un transplant în regim de urgență.

Donatorul este o femeie de 56 de ani, ficatul acesteia fiind prelevat la spitalul Universitar Bucureşti.

”În premieră azi s-a efectuat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi un transplant hepatic în urgenţă, pentru insuficienţă hepatică acută. Primitorul este o femeie de 33 ani, mamă a patru copii din judeţul Galaţi. Ea a fost adusă cu ambulanţa în stare de comă. A fost internată în Terapie Intensivă în cursul zilei de vineri.

Pentru grefa hepatică s-a declanşat solicitarea de transplant în urgenţă de la un donator în moarte cerebrală. Prelevarea ficatului s-a realizat azi dimineaţă la spitalul din Bucureşti, iar transplantul s-a efectuat după-amiază la Iaşi”, a afirmat medicul Diana Cimpoeşu.

Medicul Diana Cimpoeşu a precizat că evoluţia stării de sănătate a femeii care a primit ficatul este una favorabilă.

În urma administrării de paracetamol, pacienta a intrat în insuficiență hepatică

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Femeia de 33 de ani era acasă cu cei patru copii când, starea ei s-a înrăutățit brusc. Nu știa că are probleme medicale severe: o hepatită B mai veche, iar ficatul ei era extrem de afectat. Crezând că este răcită, a luat paracetamol, un medicament care se metabolizează în acest organ.

 „În ultima săptămână a început să se îngălbenească, stări de vomă, oboseală puternică. Am plecat noi cu ea, pe drum deja a început să fie inactivă, doar se uita și atât. Și era foarte galbenă din cap până în picioare, până și ochii. Copiii au rămas acasă plângând”, a declarat mam pacientei pentru Știrile ProTV.

Raluca Neagu, coordonatoarea Centrului Regional de Transplant Iași: „Insuficiență hepatică acută și pe fond viral şi pe fondul unei administrări mult prea mari de paracetamol. Pacienta era și însărcinată, fusese însărcinată, cu un avort declanșat, posibil și acest cumul de medicamente să fi contribuit la insuficiența hepatică.”

Medicii trag un semnal de alarmă: paracetamolul în cantități excesive poate duce la deces

Doctorul Mihai Grecu este specialist în medicina de urgență de aproape 30 de ani și spune că acest caz trebuie să reprezinte un semnal de alarmă.

Mihai Grecu, medic-șef UPU Spitalul Judeţean Timişoara: „Medicamentele trebuie luate la recomandarea medicului. Aplicat la paracetamol, luat în cantități excesive, foarte mari, poate provoca afectări la nivelul ficatului și afectări care pot duce până la deces, din păcate.”

Femeia care a fost supusă operației de transplant, rămâne deocamdată sub supravegherea medicilor.

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

5 minute ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

35 de minute ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

o oră ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

2 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

2 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra