Categories: Ştiri sănătate

Tumoră-gigant extirpată de chirurgii români. Doctorii au scos din abdomenul unui bătrân o „bombă” medicală

Chirurgii din Drobeta-Turnu Severin au operat cu succes, recent, un pacient care avea o tumoră gigant de 7 kilograme, care se extinsese în aproape tot abdomenul și ar fi dus la moartea acestuia, dacă doctorii nu ar fi intervenit.

Premieră la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin, unde o echipă medicală a reușit, după o intervenție chirurgicală de cinci ore şi jumătate, să extragă o tumoră-gigant în greutate de 7 kg. Aceasta se extinsese în aproape tot abdomenul unui pacient de 71 de ani și ar fi dus la moartea acestuia, dacă doctorii nu ar fi intervenit.

Tumoră gigant extirpată cu succes de medicii din Drobeta-Turnu Severin

„ Pacientul a fost minuţios pregătit în vederea intervenției chirurgicale, luându-ne toate măsurile de precauție pentru intervenția chirurgicală, inclusiv rezervele de sânge. A fost supus intervenției chirurgicale. Operația a durat aproximativ cinci ore şi jumătate, o intervenție complexă, cu un grad foarte ridicat de dificultate, care s-a finalizat cu succes”, a declarat șeful echipei medicale, Darius Ungureanu, potrivit RRA.

 Având în vedere complexitatea, operaţia este o premieră la spitalul din Mehedinți, aceste formațiuni tumorale fiind și foarte rare. Pacientul e stabil și a fost scos de la terapie intensivă, semn că a depășit cele mai mari riscuri postoperatorii.

Un caz similar a avut loc și în Timișoara. Medicii Spitalului Judeţean Timişoara au salvat o tânără de 29 de ani de la amputarea piciorului, în urma unei intervenţii laborioase care a durat cinci ore, prin care a fost înlăturată o tumoră gigant care ocupa în întregime coapsa dreaptă.

„Era o tumoră gigant, care ocupa întreaga coapsă dreaptă, cu particularitatea că pedicolul femural, în zona inghinală, era înglobat în aceasta. Am protejat vasele de sânge şi nervii periferici astfel că pacienta va putea merge bine fără a fi nevoie de intervenţii suplimentare. La sfârşitul operaţiei, tumora cântărea peste 3,5 kg. Acum tânăra pacientă urmează o perioadă de convalescenţă şi tratament specific”, au declarat chirurgii, citați de Agerpres.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

9 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

10 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

10 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

11 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

11 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică