Categories: Ştiri sănătate

Veşti bune pentru pacienţi şi medici! Ce se va întâmpla cu cardul de sănătate

În ultimii ani, platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) a funcţionat cu sincope, fiind afectată activitatea furnizorilor de servicii medicale primare, precum medicii de familie, dar şi activitatea farmaciștilor, care nu au putut valida reţetele compensate, de exemplu.

Majoritatea medicilor aflaţi în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate s-au plâns de nenumărate ori că stau noaptea să valideze reţete şi bilete de trimitere din cauză că serverul CNAS nu funcţionează, iar pacienţii sunt chemaţi ulterior la cabinete cu cardurile de sănătate pentru validarea serviciilor medicale.

Autorităţile s-au gândit la o nouă soluţie salvatoare, în condiţiile în care şi valabilitatea cardurilor de sănătate a expirat din 2019. Astfel, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că sistemul cardului național de sănătate urmează să fie refăcut, deoarece este învechit tehnic.

Cardul va fi disponibil inclusiv de pe telefon

Potrivit ministrului, cardul va fi disponibil inclusiv în format electronic, de pe telefon, la fel ca un card bancar. „Sistemul cardului de sănătate urmează să fie refăcut cap coadă. Va fi inclusiv într-un wallet în format electronic. Sistemul a fost făcut cu o tehnologie foarte veche, în urmă cu 16 ani. Nu ai cum să ți se dubleze numărul de beneficiari, să ai noi tehnologii, cu ceva ce nu s-a updatat tehnic în ultimii 16 ani”, a spus ministrul.

„Ceea ce e important este că o 100 de milioane de lei au fost salvați din PNRR, datorită muncii celor de la CNAS. Împreună cu ei și cu echipa noastră am găsit o soluție tehnică pentru a salva acest proiect, acum este în procedură de achiziție publică și urmează să fie refăcut cap-coadă. Va fi atât în format fizic, cât și într-un wallet (portofel electronic, n.r.), la fel ca un card bancar”, a mai explicat el.

„Va fi trasabil totul, adică nu se va putea să-ți fie prescrisă aspirină de 10 ori într-o zi și să fie și decontată. Va fi totul trasabil și transparent, ca să se știe ce se întâmplă cu banii statului român, plătiți de oameni prin taxe și impozite”, a mai spus Ivan la Digi 24.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ca să poată emite rețete compensate, ori trimiteri la specialist, trebuie să verifice dacă pacientul este asigurat. Dar de multe ori nu se pot conecta la serverele CNAS. Dacă va fi lansat acest nou model de card de sănătate, medicii ar putea fi nevoiți să cumpere cititoare contactless.

Recent Posts

Horoscopul săptămânii: Zodii destinate să sufere în săptămâna 20-26 mai 2024. Vezi care este cheia pentru a trece peste această perioadă

Horoscopul săptămânii: Potrivit predicțiilor astrale făcute de astrologi, trei zodii sunt destinate să sufere în…

14 minute ago

Leguma care scade colesterolul și protejează oasele. Reprezintă o adevarată comoară pentru sănătate

Legumele reprezintă un element de bază într-o dietă echilibrată și hrănitoare. În plus, scade colesterolul,…

34 de minute ago

Micul dejun care te va întineri. Restabilește prospețimea pielii

 Micul dejun nu numai că oferă energie pentru întreaga zi, dar dacă este selectat corect,…

54 de minute ago

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

11 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

12 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

12 ore ago

Citeste si: