Zâna cea bună a campaniilor umanitare. Andreea Marin: ”Mă doare cumplit durerea lumii din care fac parte”

Andreea Marin a reușit o mobilizare umanitară incredibilă în plină criză generată de coronavirus. Primul convoi umanitar a fost trimis după zile de mobilizare, iar acum Andreea Marin pregătește al doilea convoi.

”În primul convoi umanitar am avut vreo 14, 15 mașini mari și tiruri, plănuim deja al doilea convoi, dar avem și altfel de contribuții, în bani sau în procente din vânzările ce vin din partea firmelor, fiecare ajută cum poate alături de donatorii individuali din tară și de peste hotare, aceasta solidaritate e extrem de importanta în situația actuală. Oamenii aleg ce tip de donație li se potrivește: fie prin sms trimis la 8825 din țară, donând astfel 2 euro fără taxe/sms, fie prin paypal.me/pretuiesteviata sau Revolut ori direct în conturile Fundației Pretuieste Viața, când donatorii sunt din străinătate. Nu am cuvinte să le mulțumesc!”, declară Andreea Marin.

În cel mai recent interviu acordat Cristinei Stănciulescu, Andreea Marin vorbește despre implicare și solidaritate.

Ce am putea să înțelege din ce ni se întâmplă? E o lectie de viață cu multiple învățături. Ne întoarcem la valori, dacă le uitasem. La disciplină. La bun simț. La omenie. La familie, pentru care nu mai era destul timp, în fuga noastră după toate celelalte. Lăsăm natura să respire, nu o mai supraaglomerăm, nu o mai sufocăm. Nu mai cumpărăm ce nu ne trebuie, la ce bun? Lăsăm deoparte mofturi, orgolii, interese meschine. Suntem egali în nevoia noastră de a supraviețui. Și avem nevoie unii de alții. Doar împreună vom reuși să depășim un asemenea impas. Cine are ochi sa vadă, urechi să audă, suflet și profunzime, nu trece fără sens prin aceasta pagină de istorie. Nu rămâne neschimbat, spune Andreea Marin.

Mă doare cumplit durerea lumii din care fac parte, nu am învățat sa fiu tare nici după 27 de ani de când fac aceste campanii umanitare…

Este implicată dintotdeauna în a face bine sau a facilita binele. Cu toate astea, deși Violeta îi este aproape, este nevoită să înțeleagă că mama ei este ocupată pentru a face bine.

”M-am simțit vinovată că, deși ne aflam împreună acasă, efectiv nu puteam să fiu cu ea, nu puteam vorbi deloc aproape, nici când eram în aceeași cameră, vorbeam și scriam non stop. Dar m-a și ajutat, se pricepe la munca pe computer, acolo unde eu, absolventă de facultate de informatică, nu mă pricepeam, imediat făcea ea, caci e greu sa ții pasul cu vremurile, dacă nu lucrezi în domeniu. Viața mea s-a schimbat încă din facultate, datorită șansei de a intra în televiziune, și mi-am schimbat parcursul planificat odinioară. Încerc să mă revanșez fata de Violeta mea, știu că e mare deja, are 12 ani și înțelege, dar tot are nevoie de mami. Și eu am nevoie de dragostea ei! Iar Adrian, partenerul meu de viață, a fost extraordinar, am lucrat cot la cot în aceste zile, inclusiv la convoiul umanitar. Am avut un sentiment minunat de unitate cu sufletele cele mai dragi.”

Întregul interviu este AICI