16 august. Sfinţii Martiri Brâncoveni. „De legea creștina nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau sa mor!” Rugăciune pentru întărire în faţa necazurilor

16 august. Sfinţii Martiri Brâncoveni. „De legea creștina nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau sa mor!” Rugăciune pentru întărire în faţa necazurilor

16 august este zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși, care îl prăznuiesc pe cel considerat a fi cel mai mare sfânt al României, Constantin Brâncoveanu. Acesta este prăznuit dimpreună cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache,  pe 16 august.

16 august. Sfinţii Martiri Brâncoveni. „De legea creștina nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau sa mor!”

Constantin Brâncoveanul, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), împlinea 60 de ani când a primit sfârşitul mucenicesc, pe 15 august 1714, prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul său Ianache, în oraşul Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Domnitorul român a fost decapitat împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache, la porunca sultanului Ahmed.

La cererea sultanului de a renunța la creștinism, Brâncoveanu a răspuns fără rețineri: „De legea creștina nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau sa mor!”, iar catre fiii lui a rostit: „Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Să nu le pierdem și pe ele, ci sa le ducem curate înaintea feței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!”.

Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Ștefan și Radu. Când a sosit rândul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraților săi. Copilul s-a îndreptat spre jertfă fără rețineri. Au urmat Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al Brâncoveanului, și apoi domnitorul, potrivit crestinortodox.ro.

Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câțiva creștini și îngropate în mare taină într-o mănăstire lângă Țarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria a adus pe ascuns rămășițele domnitorului și le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. A așezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura țării, iar deasupra a pus o candelă de argint.

Rugăciune pentru întărire în faţa necazurilor

Sfinte Mucenice Brâncovene Constantine, Dumnezeu te-a uns ca să călăuzești destinele neamului tău printre stâncile prăpăstioase ale vremii. Domnul te-a chemat să sporești slava Bisericii Ortodoxe, de la noi și de pretutindeni, cu darurile pe care numai puterea Celui de sus le-a pus întru a ta chivernisire. Tu te-ai rugat Bunului Dumnezeu pentru statornicirea în dreapta credință, dimpreună cu fiii tăi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și cu sfetnicul tău Ianache. Tu ai primit cununa sfântă a muceniciei, cu fiii tăi. Ne rugăm ție în fața icoanei tale și cerem să duci la Părintele Ceresc rugăciunile noastre smerite, ca să ne izbăvească de durerile cele amare abătute de atâtea ori asupra noastră, să ne ocrotească de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi. Să dăruiască sănătate tuturor fiilor neamului românesc, pace lumii, liniște în sufletele și casele noastre; să ne țină în dreapta credință a Bisericii noastre cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Amin!

Recent Posts

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

Nu peste mult timp am putea avea semafoare cu patru culori: roșu, galben, verde și…

29 de minute ago

Patru zodii vor câștiga MULȚI bani în luna iunie. Vin câștiguri din toate părțile și au noroc pe toate planurile

Patru zodii vor câștiga MULȚI bani. Începând cu luna iunie, nativii din Berbec, Scorpion, Capricorn…

59 de minute ago

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

10 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

11 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

11 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

12 ore ago

Citeste si: