Categories: Ştiri sănătate

A ajuns la medic cu febră mare și a fost diagnosticat cu leucemie. Ce au făcut medicii ca să-i salveze viața e uimitor

Viața unui copil de 3 ani, diagnosticat cu leucemie în primăvară, a fost salvată după o intervenție contracronometru în vremuri de restricții impuse de coronavirus

O poveste incredibil de emoționantă, la care au participat deopotrivă cadre medicale și reprezentanți ai guvernului turc, s-a derulat, de curând, la Spitalul ACIBADEM Adana. Un băiețel turc  în vârstă de trei ani care a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru febră este micul-mare erou al acestei povestiri. 

Familia lui s-a prezentat la Spitalul ACIBADEM Adana, iar în urma testelor, părinții au aflat că fiul lor a fost diagnosticat cu „leucemie limfoblastică acută” – LLA, un cancer de sânge și al măduvei osoase. Este cel mai frecvent tip de cancer la copii și evoluează foarte rapid, deci începerea imediată a tratamentului este critică. Acest lucru s-a și întâmplat, prin intervenția imediată a prof. dr. Bülent Antmet, directorul Centrului Pediatric al Măduvei Osoase din Spitalul ACIBADEM Adana, și a echipei sale. În primul rând, lui Kuzey i s-a făcut chimioterapie, dar avea nevoie și de transplant de măduvă. Donatorul potențial? Andreas, un bărbat de 35 de ani, cu domiciliul în Grecia, Chania, a fost identificat în aprilie 2020 – era 90% compatibil. Cu toate acestea, măduva osoasă nu a putut fi prelevată, deoarece toate zborurile au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus.

Eforturile băncilor de celule stem din Istanbul și Atena au fost susținute de Ministerul Sănătății, astfel, măduva osoasă a putut fi prelevată de la donatorul grec și transferată la Istanbul, apoi la Adana, transportată pe sol în baza unei aprobări speciale. Celulele stem au fost stocate la -170 C și transplantate la Kuzey, printr-o procedură care a durat o oră și jumătate, coordonată de profesorul Bülent Antmet și echipa sa de la Spitalul ACIBADEM Adana, pe 20 mai. Totul, bineînțeles, după ce donatorul a stat în carantină și a fost testat negativ la Covid-19.

Micul Kuzey a stat internat timp de 2 luni după transplant și a fost externat în stare bună de sănătate la începutul lunii iulie. Având în vedere riscul de recidivă, cazul lui Kuzey va fi urmărit de prof. Bülent Antmen și de echipa sa timp de 3 ani. 

Recent Posts

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

19 minute ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

48 de minute ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

o oră ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

2 ore ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică