Categories: Ştiri sănătate

A înlocuit diplomele și a fost director de spital timp de patru ani. Este vorba de un spital mare din România! Cum a fost totul posibil?

Meoda incredibilă cu care o femeie a reușit să fie timp de patru ani directorea administrativă a unui spital din România. Vinovații? Toată lumea dă din umeri!

Simona Mihaela Cremene, fost director administrativ al Spitalului Județean Baia Mare, este fostă absolventă a colegiului economic și cu sprijinul unui medic a reușit să obțină o diplomă de facultate autentică. A modificat poza și nota: din 7,26, și-a acordat 9,26. A fost arestată preventiv pentru o lună cu acuzarea de înșelăciune, fals și uz de fals şi a demisionat.

În acest moment, Simona Cremene ocupă funcția de consilier judeţean în cadrul Consiliului Județean Maramureș.

Fosta directoare administrativă, a fost singura candidată la vremea respectivă și a câștigat concursul folosind acte false. Anterior, aceasta ocupase același post – director adiministrativ – însă cu delegație.

După ce a fost eliberată din arestul preventiv, femeia a recunoscut acuzaţiile şi le-a cerut procurorilor încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. S-a angajat la SJU Baia Mare în anul 2020. Mai întâi a ocupat funcţia de şef birou administrativ, apoi pe cea de șef serviciu administrativ. Începând cu data de 1 noiembrie 2018, printr-o decizie a managerului spitalului, Cremene a fost numită cu delegație în funcția de director administrativ. Postul a fost scos la concurs abia un an mai târziu, în decembrie 2019, potrivit Libertatea.

Pentru ocuparea postului de director administrativ, era necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii pentru candidați:

  • să fie absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil juridic, economic, tehnic sau administrativ;
  • să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor şi în funcţii de conducere/coordonare în domeniul juridic, economic, tehnic sau administrativ;
  • să deţină certificat de absolvire în „managementul calităţii în spitale” și să aibă cunoştinţe de operare calculator.

Șefa Serviciului Resurse Umane a spitalului, deși a observat lipsa de la dosar a actelor în original a candidatei, aceasta prezentând doar copii xerox, a validat dosarul – iar pe 25 februarie 2020, Simona Mihaela Cremene a fost declarată admisă.

Directoarea a intrat între timp şi în politică şi a fost aleasă consilier judeţean din partea PMP în cadrul Consiliului Județean Maramureș.

Abia după doi ani s-a aflat adevărul. Documentele erau falsificate. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a transmis că a eliberat diploma respectivă pe 2 mai 2018, însă unui bărbat. Titularul documentului a spus că nu o cunoaşte pe Simona Cremene, însă a auzit de numele ei de la soție și cumnată. Ulterior, bărbatul a spus că a aflat de la familie că diploma lui a ajuns în mâna Simonei Cremene prin intermediul cumnatei sale, care lucra ca medic în cadrul spitalului din Baia Mare din 2012.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

2 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

2 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

3 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

3 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

4 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

4 ore ago

Citeste si: