Categories: Ştiri sănătate

A murit Ion Dichiseanu, actorul care a iubit nespus viața și oamenii: „Viața fără dragoste chiar nu are sens”

A murit Ion Dichiseanu, actorul care a iubit nespus viața și oamenii: „Viața fără dragoste chiar nu are sens”.

Vestea tristă a zilei! Marele actor Ion Dichiseanu s-a stins din viață în joi,  la Spitalul Floreasca, unde era internat de câteva luni. Avea 87 de ani și a ajuns în spital din cauza unei infecții cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie bilaterală.

Ion Dichiseanu era internat în spital de trei luni

Fiica actorului, Ioana a povestit că tatăl său a mers la spital pentru o simplă radiografie, pentru că simțea puțin rău din cauza unui plămân. Erorile unor medici ar fi condus la înrăutățirea stării de sănătate a tatălui său.

„S-a dus să facă o radiografie, o simplă radiografie, pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Și i-am spus să merge să facem radiografia ca să se liniștească. Acolo ni s-a spus că e important să facă și un CT. CT-ul a fost interpretat nu foarte concludent, iar mai apoi să mergem la un mare profesor (…) aș vrea să nu las lucrurile așa”, declara Ioana Dichiseanu, la Antena 3, în urmă cu ceva timp.

Din păcate, la o biopsie, o bacterie i-ar fi infectat plămânul. Ion Dichiseanu a fost internat de urgență și la finele anului 2020. Suferea de insuficiență renală și respiratorie. În momentul în care au ajuns medicii de la Ambulanță avea saturația de oxigen foarte scăzută. Dichiseanu a fost testat pentru Covid, iar rezultatul a fost negativ.

Ioana Dichiseanu, fiica actorului, a crezut până în ultima secundă într-un miracol.  A postat numeroase mesaje pe contul său de Facebook prin care le cere oamenilor să se roage pentru sănătatea tatălui ei.

„În fiecare zi sun, cred că bietul personal medical de acolo s-a săturat să îmi audă vocea, să spun că sunt eu și cum se mai simte tata”, scria fiica artistului.

Ion Dichiseanu, un iubitor de viață și de oameni

Ion Dichiseanu este celebru pentru talentul și farmecul său special. Actorul de 87 de ani, avea o bogată activitate teatrală şi cinematografică. S-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.

Ion Dichiseanu a iubit viața, a iubit oamenii și oamenii l-au iubit pe el. S-a bucurat de orice zi și de orice moment din viața sa. Din păcate, măsurile de restricție din timpul pandemiei i-au umbrit optimismul contagios. Acesta mărturisea într-un interviu pentru Click că nu-i plăcea să poarte mască și, tocmai de aceea prefera să stea în casă.

„Îmi este încă frică, umblu cu mască. Prietenii m-au invitat la Călăraşi unde sunt cetăţean de onoare, dar nu m am dus. Nu sunt fricos din fire, dar trebuie să am grijă de mine şi de nepoţica mea. Vreau să am conştiinţa împăcată că totul e bine. M-aţi întrebat dacă iau tratament? Eu să iau tratament?! Doamne fereşte, mai beau câte un whisky, iar noaptea, înainte de culcare, chefir sau ceai de noapte bună!”, mărturisea actorul.

Ion Dichiseanu își iubea familia, prietenii, colegii. O adora pe fiica sa, Ioana, și o diviniza pe nepoțica Anastasia. De asemenea, actorul era și un mare iubitor de animale.

„Nu pot locui singur, fără să am pe cineva de care să am grijă și să mă bucure. Și când spun asta nu mă refer doar la oameni, ci și la animale. Am un bichon, un papagal foarte gălăgios, mulți pești. Fiecare tresare când mă vede, când îl hrănesc.

Câinele meu, când deschid ușa, se gudură, doar că nu-mi vorbește, mă face atât de fericit! Toate aceste suflete au nevoie de dragoste, căci viața fără dragoste chiar nu are sens. Animalele simt dragostea omului, asta e o concluzie simplă. Uneori, când sunt supărat, parcă suferă pentru mine”, povestea acesta, într-un interviu pentru Libertatea.

Din păcate, marele actor a murit joi, 20 mai, în jurul orei 15.00.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Recent Posts

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

10 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

10 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

11 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

11 ore ago

Ce s-a întâmplat în corpul unei femeie care a urmat o dietă strictă

O femeie a urmat o dietă strictă cu apă două săptămâni. Ea a dezvăluit ce…

12 ore ago

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri. Vezi ce se întâmplă în corp

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri? Sucurile naturale sunt o…

12 ore ago

Citeste si: