Categories: Ştiri sănătate

Alexia, adolescenta cu brațele replantate a revenit la școală. Colegii și profesorii au primit-o cu aplauze

Alexia, adolescenta din Botoșani căreia i-au fost retezate ambele brațe în urma unui grav accident rutier, a revenit la școală. Fata de 15 ani a fost primită cu aplauze de colegi și profesori, în băncile clasei.

Părinții copilei au postat o poză pe rețelele sociale, iar în fotografie, Alexia apare înconjurată de colegii ei, cu toții veseli și zâmbitori.

Alexia a lipsit de la ore din luna noiembrie a anului trecut, atunci când a fost victima unui accident, pe raza județului Iași, în urma căruia și-a pierdut brațele.

După șapte operații chirurgicale, medicii de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași au reușit să îi replanteze ambele brațe, care ar putea deveni funcționale în proporție de peste 90%, în decursul unui an.

Alexia revine frecvent la controale, iar la începutul anului, fata a fost vizitată acasă, în Botoșani, de medicul Sidonia Susanu, cea care a coordonat echipa medicală din sala de operație.

Recent Posts

Bărbații peste 50 de ani ar trebui să evite să mănânce ACEST aliment popular la micul dejun

După vârsta de 50 de ani, bărbații ar trebui să meargă puțin mai des la…

22 de minute ago

Cele mai bune ceaiuri care vă pot ajuta să pierdeți în greutate, potrivit unui dietetician

Cele mai bune ceaiuri de slăbit. Un dietetician a dezvăluit care sunt cele mai eficiente…

51 de minute ago

Gelul inovator care ar putea opri efectele nocive ale alcoolului. Cum funcționează și ce conține

Gelul inovator. Cercetătorii au dezvoltat un gel proteic care neutralizează alcoolul înainte de a intra…

o oră ago

Încălzirea repetată a uleiului de prăjit poate crește riscul de cancer. Modalitatea corectă de reutilizare și depozitare a uleiului

Încălzirea repetată a uleiului de prăjit poate crește riscul de cancer. Îndemnând la o precauție…

2 ore ago

ACESTE diete sunt cele mai bune pentru reducerea riscului de boli și cancer

Diete pentru reducerea riscului de boli și cancer. S-a dovedit că dietele vegane și vegetariene…

2 ore ago

Top 5 zodii cu cel mai mare IQ. Abilitățile unice ale fiecătui semn zodiacal

Top zodii cu cel mai mare IQ. Fiecare semn zodiacal în parte este caracterizat de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra