Categories: Stil de viaţă

Alimente, băuturi și medicamente care macină oasele. Evită-le pe cât posibil!

Și ce alimente și băuturi macină oasele? Asigurarea unui sistem osos sănătos implică, pe lângă o alimentație sănătoasă și exerciţii fizice, renunţarea la unele alimente, băuturi și chiar medicamente considerate a fi nocive pentru oase pentru că elimină calciul și demineralizează. 

Desigur, în cazul medicamentelor, pacienții ar trebui să întrebe medicul dacă pot renunța la anumite tratamente sau dacă le pot înlocui cu unele mai sigure pentru oase.

Cofeina în exces

Cofeina poate afecta absorbţia de calciu. „O cantitate mai mare de calciu este eliminată prin urină, în cazul în care consumul de cafea este unul mare“, avertizează Joan McGowan, doctor al diviziei de boli musculo-scheletice de la Institutul Naţional de Sănătate din Statele Unite ale Americii (SUA).

Pe de altă parte, efectul este unul relativ minor şi nu ar trebui să provoace pagube majore dacă dieta este bogată în calciu, mai copletează doctoriţa McGowan. Nu uita să iei în calcul şi cantitatea de cafeină din alte produse pe care le consumi, de la ciocolată la medicamente.

Băuturile carbogazoase

Pe lângă faptul că în unele băuturi răcoritoare poate fi găsită şi cafeină, există şi alte motive pentru care ar trebui să nu consumi acest fel de băuturi. În exces, fosforul care se găseşte în multe băuturi carbogazificate poate interfera cu absorţia calciului în organism.

Sarea în exces

Cu cât consumăm mai multă sare, cu atât riscăm să eliminăm mai mult calciu prin urină şi transpiraţie. În timp ce o dietă echilibrată în calciu poate compensa pentru un aport moderat de sodiu, mulţi dintre noi consumăm foarte multă sare fără ca măcar să ştim. O soluţie a acestei probleme ar fi să ne documentăm mai mult cu privire la ingredientele de pe ambalajele produselor şi să mâncăm mai multă mâncare gătită în casă.

Alcool și oțetul în cantităţi prea mari

Consumul moderat de alcool, definit în limita unui pahar de alcool pe zi pentru femei şi două pahare pentru bărbaţi, pare să confere o oarecare protecţie oaselor, după cum afirmă experţii. Cu toate acestea, prea mult alcool poate duce la pierderea de masă osoasă şi poate duce chiar la unele rupturi, adaugă doctorul Joan McGowan.

”Oţetul are acid acetic care creşte PH-ul şi care forţează organismul să elimine carbonatul de calciu din oase. Acelaşi efect îl au şi sarea sau alcoolul, mai spune Virgiliu Stroescu.

Prea multe proteine

Cantitatea potrivită de proteine este importantă pentru menţinerea unor oase sănătoase şi puternice, dar, uneori, ce-i prea mult strică! Femeile au nevoie de aproximativ 46 de grame de proteine pe zi, în timp ce bărbaţii de 56 de grame de proteine pe zi. Deşi este destul de greu ca cineva să aibă un aport excesiv de proteine, riscul constă în schimbarea pH-ului corpului, spune Joan McGowan.

Persoanele care mânâncă foarte multă carne şi puţine fructe, legume sau cereale pot avea un uşor dezechilibru, dar există şi cazul în care persoanele în vârstă suferă din cauza lipsei de proteine. Aceste persoane sunt cele mai predispuse la apariţie unor boli ale sistemului osos.

„Carnea conţine aminoacizi. Când consumi mai mult de 100 de grame pe zi, se transformă în acid uric, care se elimină odată cu ureea şi cu calciul din organism“, susţine medicul endocrinolog Virgiliu Stroescu.

Soia

Deși produsele din soia, cum ar fi tofu, tempeh și băuturile din soia sunt bogate în proteine , acestea conțin compuși vegetali care pot împiedica absorbția calciului. Oxalații din soia se pot lega de calciu și îl pot face indisponibil pentru organism, deci această problemă poate apărea dacă o persoană mănâncă multă soia, dar nu suficiente alte alimente cu calciu.

Băuturile din soia îmbogățite cu calciu pot crea un fals sentiment de siguranță. Când cercetătorii au comparat conținutul de calciu și solubilitatea băuturilor cu adaos de calciu, au descoperit că o mare parte din calciul din acele băuturi s-a lăsat pe fundul recipientului și nu a putut fi redistribuit în conținutul băuturii, chiar dacă recipientul a fost agitat. Însă produsele din soia fortificate, cum ar fi blocurile de tofu procesate cu calciu, oferă o doză puternică de substanțe nutritive pentru construirea oaselor și reprezintă un bun adaos la o dietă echilibrata.

Ceaiurile diuretice

Ceaiurile de cozi de cireşe, de mătase de porumb şi coada şoricelului au efect diuretic şi pot scoate şi ele calciul din oase. Odată cu sărurile minerale, aceste ceaiuri favorizează şi eliminarea calciului. Ele se recomandă celor cu retenţie de apă.

Antiinflamatoarele

Există şi unele medicamente care demineralizează osul, precum antiinflamatoarele steroidice, care se recomandă de către medic reumaticilor“, afirmă Mihaela Ionescu, medic nutriţionist. Probleme cu calciul pot avea şi femeile însărcinate. Pentru că organismul fătului este în dezvoltare şi are nevoie de calciu, acesta se consumă din „rezerva“ mamei.

Alimente benefice pentru oase și cantitatea de calciu pe care o conțin

> 113 grame de broccoli – 85 mg de calciu

> 57 grame de sardine
 – 230 mg de calciu

> 113 grame de varză
 – 34 mg de calciu

> 57 grame de caise uscate
 – 52 mg de calciu

> 140 de grame de iaurt
 – 240 mg de calciu

> 190 ml de lapte
 – 230 mg de calciu.

Recent Posts

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

21 de minute ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

o oră ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

2 ore ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

2 ore ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică