Alimente care întineresc creierul și previn declinul cognitiv

Dietele bogate în frunze proaspete de salată, fasole, fructe de pădure şi cereale integrale au potenţialul de a încetini procesul de îmbătrânire a creierului şi declinul cognitiv la persoanele de vârsta a treia, potrivit unui studiu publicat în Statele Unite ale Americii, informează Reuters.

Declinul cognitiv reprezintă o etapă normală a procesului de îmbătrânire, însă un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Rush din Chicago, pe o durată de aproape cinci ani, a arătat că persoanele de vârsta a treia care au ţinut cu stricteţe dieta MIND erau cu 7,5 ani mai tinere din punct de vedere cognitiv în comparaţie cu voluntarii care au respectat cel mai puţin regulile acestei diete.

Într-un studiu anterior, aceiaşi cercetători americani au evidenţiat faptul că dieta respectivă poate să reducă riscul de dezvoltare a maladiei Alzheimer.

Dieta MIND (Mediterranean-DASH Diet Intervention for Neurodegenerative Delay) reprezintă un hibrid între dieta mediteraneană, bogată în ulei de măsline şi legume, şi dieta DASH, concepută pentru a limita efectele hipertensiunii.

Ea constă în 15 componente dietetice şi recomandă persoanelor care o urmează să mănânce în fiecare zi cel puţin trei porţii de cereale integrale, o salată şi o altă legumă şi să bea zilnic un pahar cu vin. Fasolea şi carnea de pasăre ar trebui mâncate cel puţin de două ori pe săptămână, iar carnea de peşte o dată pe săptămână.

Adepţii dietei MIND limitează drastic cantităţile aferente unui număr de cinci alimente considerate nesănătoase – carne roşie, unt, margarină, brânză, paste, dulciuri şi preparate prăjite sau de la fast-food – pe care le mănâncă.

Singurele fructe incluse în dieta MIND sunt cele de pădure.

Cercetătorii americani au testat capacitatea cognitivă pentru 960 de persoane cu vârsta medie de 81,4 ani din 40 de cămine pentru bătrâni din Chicago, într-o perioadă de 4,7 ani. Ei au descoperit un declin cerebral mult mai lent în cazul persoanelor care au aderat cel mai mult la regulile impuse de dieta MIND.

Recent Posts

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Data înscrisă pe ambalaj indică altceva

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Ouăle sunt considerate un superaliment, deoarece sunt bogate în…

12 minute ago

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare: Oamenii să fie atenți

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare! În această perioadă, inspectorii sanitar-veterinari afirmă că riscul apariţiei toxiinfecţiilor…

42 de minute ago

Medici: Digestia va fi pusa la grea încercare în perioada sărbătorilor pascale

Medici: Digestia va fi pusa la grea încercare în perioada sărbătorilor pascale Piețele și magazinele…

2 ore ago

Cancerul hepatic

Cancerul hepatic, una dintre cele mai mortale afecțiuni. Simptome care apar imediat după ce mănânci…

2 ore ago

Gura Siriului, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor! Obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratați

Gura Siriului, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor! Obiectiv pe care nu ar trebui sa-l…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic