Categories: Stil de viaţă

Alimentele și băuturile care macină oasele dacă sunt consumate în exces

Alimente și băuturi care îți macină oasele. La fel ca în cazul multor alte afecţiuni, alimentele pe care le alegem pentru consum pot juca un rol important în prevenirea sau controlul afecţiunilor.

Mai jos veţi găsi o listă cu alimente care pot afecta oasele, însă nu toată lumea trebuie să renunţe definitiv la ele, ci în special cei care ştiu că prezintă un risc de dezvoltarea a afecţiunilor musculo-scheletice, precum indivizii care au în familie cazuri de osteoporoză.

Iată câteva dintre alimentele ce afectează sănătatea oaselor şi pe care, cel puţin, unii dintre noi ar trebui să le evite.

Sucurile acidulate distrug oasele

Pe lângă faptul că unele dintre ele conţin cofeină, sucurile pot afecta sănătatea oaselor ca urmare a cantităţii de fosfor. Acidul fosforic este utilizat în sucuri drept agent aromatizant, iar acesta poate împiedica asimilarea și fixarea calciului în oase.

Cafeaua în exces

Cana zilnică de cafea afectează absorbţia de calciu. „Atunci când aportul de cofeină este mare, cea mai mare parte din calciu este eliminată prin urină”, susţine McGowan. Efectul este relativ mic şi nu ar trebui să provoace mari probleme dacă avem un aport ridicat de calciu. Totuşi, nu uitaţi să luaţi în considerare cantitatea totală de cofeină pe care o consumaţi zilnic şi pe care o luaţi din alte alimente precum ciocolata.

Sarea în exces

Nivelul mare de sodiu nu este benefic pentru sănătate. În plus, cu cât consumăm mai multă sare, cu atât eliminăm mai mult calciu prin urină şi transpiraţie. Şi o dietă care ne asigure un aport crescut de calciu compensează efectele nefavorabile ale consumului moderat de sare, mulţi dintre noi consumăm mai multă sare decât suntem conştienţi. Pentru a ne menţine la consumul de sodiu recomandat (de 2.300 de miligrame pe zi) ar trebui să consumăm alimente preparate în casă şi să citim prospectul produselor ambalate pe care le achiziţionăm.

Alcoolul în exces

De fapt, consumul moderat de alcool (un pahar pe zi pentru femei şi două pahare pe zi pentru bărbaţi) pare să ofere o oarecare protecție împotriva degradării oaselor. În schimb, consumul excesiv poate contribui la pierderea de masă osoasă.

Excesul de proteine

Femeile au nevoie de 46 de grame de proteine pe zi, iar bărbaţii, de 56 de grame. Deşi de întâmplă destul de rar ca cineva să aibă un aport de proteine mai mare de atât, există şi astfel de cazuri în care excesul de proteine poate schimba echilibrul pH-ului din oase. În plus, cu cât mediul este mai acid, cu atât suntem mai  predispuşi să pierdem din masa osoasă.

Un individ care are un consum ridicat de proteine, dar care mănâncă puţine fructe şi legume se poate afla într-o astfel de situaţie. Pe de altă parte, McGowan subliniază că nu de puţine ori oamenii în vârstă se confruntă cu pierdere de masă osoasă tocmai din cauză că nu au un aport de proteine suficient.

 

Recent Posts

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

40 de minute ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

o oră ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

2 ore ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

2 ore ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică