Categories: Ştiri sănătate

Arafat, anunț important: „Este obligatoriu. Salvează vieți”

Centura de siguranţă este obligatorie pentru că salvează vieţi, nu pentru că doreşte cineva să-l deranjeze pe purtătorul acesteia, a declarat astăzi şeful DSU, Raed Arafat, la o conferinţă pe teme de siguranţă rutieră.

Arafat, anunț important pentru români: „Este obligatoriu. Salvează vieți”

Raed Arafat a criticat excepţiile prevăzute în Codul Rutier, de la portul centurii de siguranţă, adăugând că nu înţelege de ce gravidelor li se permite prin lege să nu poarte acest dispozitiv.

Arafat: De ce scutim gravidele să poarte centura?

„De ce scutim gravidele să poarte centura? Pentru că centura nu se poartă peste burtă, se poartă peste bazin sub burtă. O gravidă care va lovi cu burta bordul mașinii, cu siguranță cel puțin pierde sarcina, dacă nu se pierde complet și ea dacă iese din parbriz.

Deci faptul că am scutit gravidele era un lucru inexplicabil. Și nu înțeleg de ce scutim gravidele de a purta centură. Zice că afecțiuni medicale care necesită scutire de centură. Vreau cineva să-mi spună o singură afecțiune medicală care scutește de portul centurii.

Mai mult, vreau să vină cineva să-mi arate dacă altă țară europeană are scutire de gravide sau dacă majoritatea țărilor europene au așa ceva”, a declarat șeful DSU.

România este pe ultimele locuri în Europa, în ce priveşte procentajul de folosire a centurii de siguranţă. Totodată, Raed Arafat a mai precizat că anul trecut echipajele SMURD au intervenit la 23.000 de cazuri de accidente rutiere, potrivit reporterului RRA Alexandru Lancuzov, potrivit RRA.

Referitor la situația din România, Raed Arafat a precizat că în ultimii ani, numărul accidentelor rutiere a crescut semnificativ. Mai exact, dacă în anul 2018, intervenţiile în accidente rutiere, la nivelul echipajelor SMURD, erau de 17.837, în 2021 acestea au ajuns la 23.191. Șeful DSU a mai apreciat și că majoritatea intervenţiilor au fost comune cu echipajele de ambulanţă.

Raed Arafat, despre conducerea preventivă
Raed Arafat a mai vorbit și despre programul european aplicat prin IGSU, prin care 700 de conducători auto din serviciile de ambulanţă şi 2.400 de pompieri vor primi instruire pe conducere preventivă.

El a explicat faptul că pentru o singură victimă ajung să se deplaseze chiar 30 de persoane, însă cel mai important rămâne ca accidentul să poată să fie evitat.

„Acesta este un prim proiect – să prevenim mai bine. În final, prevenirea rămâne mai ieftină, suntem obligaţi să ne pregătim şi pe intervenţie, dar preferabil e să nu ne folosim toate resursele. Pentru o victimă uneori noi deplasăm şi 30 de persoane. (…) Accidentul, în final, dacă e prevenit, e mult mai ieftin decât să intervenim la el”, a concluzionat Raed Arafat.

Recent Posts

Semnificația spirituală a ploii de stele din Mai 2024

Ploile de meteoriți sunt un fenomen astronomic care a captivat omenirea din cele mai vechi…

11 minute ago

O zodie are Cosmosul de partea ei. Urmează reușite pe toate planurile la începutul lunii Mai

Mihai Voropchievici vestește mari reușite pentru o zodie în următoarea perioadă. Ceilalți nativi, pe de…

41 de minute ago

Mare atenție la PEȘTE! Medicul Virgil Stroescu: Poate să facă dezastru!

De curând, în timpul emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea la Antena 3, medicul…

o oră ago

Durere pentru Oana Lis. A murit in Săptămâna Mare

Durere pentru Oana Lis. Soția lui Viorel Lis a povestit la un moment dat care…

2 ore ago

Dieta biochimică a lui Ion Iliescu. Ce mănâncă fostul președinte la 94 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, ține o dietă riguroasă și se pare că acest…

2 ore ago

Lidia Fecioru: Acest ritual se face doar în Joia Mare. Îl facem noi, femeile, atunci când se citesc cele 12 Evanghelii

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a prezentat în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse cele șase ritualuri cu ajutorul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia