Categories: Știrile zilei

Arhiepiscopul Teodosie, urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de DNA pentru cumpărare de influență, pentru că ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri. Dosarul a fost deschis de DNA în urma unei anchete Recorder.

Acuzații se aduc și unui consilier din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului ce este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.

“Aspectele menţionate de către domnii procurori probabil că sunt cele din materialul video apărut în presă. Când avocaţii celor invitaţi astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie vor lua contact cu elementele dosarului, vom putea reveni cu informaţii noi”, au transmis marţi, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, printr-un comunicat de presă.

Regretăm că aceste momente de tensiune apar în perioadă de post ori în ajunul marilor sărbători

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

De asemenea, Arhiepiscopia Tomisului mai precizat că şi-a rezervat dreptul de a se adresa instanţelor competente pentru examinarea şi eventuala soluţionare a situaţiei şi menţine punctul de vedere privind nevinovăţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi a Consilierului eparhial.

“Regretăm că aceste momente de tensiune (mai mult sau mai puţin artificială) apar în perioadă de post ori în ajunul marilor sărbători, parcă anume pentru a umbri frumuseţea rugăciunii şi a trăirii creştine.

Arhiepiscopia Tomisului îşi va continua nestingherită viaţa spirituală, Chiriarhul şi preoţii ei vor intensifica programul de rugăciune iar credincioşii ortodocşi din cuprinsul celei mai vechi eparhii a ţării vor fi pomeniţi în continuare la toate sfintele rânduieli”, a mai precizat Arhiepiscopia Tomisului.

Cumpărare de influență

Potrivit procurorilor DNA, în iulie 2023, „suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.

La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

În replică, Arhiepiscopul Tomisului susţine că nu este urmărit penal, ci că se fac nişte verificări. “Nu e nicio urmărire. Se fac nişte verificări. Nu există probe, nu e nicio urmărire. Eu nu ştiu de aşa ceva. Nu mă interesează ce este. Eu ştiu că nu am nicio problemă”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, la Antena 3,

Recent Posts

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

9 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

9 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

10 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

10 ore ago

Ce s-a întâmplat în corpul unei femeie care a urmat o dietă strictă

O femeie a urmat o dietă strictă cu apă două săptămâni. Ea a dezvăluit ce…

11 ore ago

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri. Vezi ce se întâmplă în corp

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri? Sucurile naturale sunt o…

11 ore ago

Citeste si: