Din cuprinsul articolului
Autism Voice, cel mai mare ONG de specialitate din România în probleme de sănătate mintală, îi ajută pe refugiații ucraineni încă din primele zile de la declanșarea războiului.
În cooperare cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), organizația derulează proiectul Autism Voice Line & House for Ukraine.
Iată rezultatele obținute în cei doi ani de la începerea activităților.
Proiectul a început în martie 2022 cu un call center la care specialiștii ofereau consiliere de prim ajutor psihologic (PFA), pentru sindromul de stres posttraumatic (PTSD), sfaturi pentru părinții copiilor cu tulburări psihice și informații utile familiilor traumatizate, fugite din calea războiului ce păruse până atunci de neimaginat.
Între refugiații ucraineni erau mai multe mame cu copii cu autism, care nu aveau unde să locuiască. În aprilie ONG-ul a închiriat o casă cu șapte dormitoare unde le-a asigurat cazare, terapie și tratament.
O schimbare binevenită a fost implicarea plină de devotament a unor foști beneficiari, care au început să ajute ca translatori. Munca terapeuților a devenit mai eficientă, ceea ce a permis extinderea proiectului și la alți refugiați. Numărul activităților de grup a crescut și alături de beneficiarii ucraineni au participat tot mai mulți copii și părinți români.
Efectele terapeutice au depășit așteptările.
Ca unic coordonator al proiectului, Autism Voice le este recunoscător zecilor de voluntari români și ucraineni, sponsorilor, donatorilor, colaboratorilor persoane fizice, ONG-urilor, lucrătorilor din DGASPC și din alte instituții publice pentru fiecare contribuție la recuperarea persoanelor cu probleme neuropsihice.
Autism Voice adresează mulțumiri speciale Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, care a făcut posibil proiectul și continuă să-l susțină.
Anca Dumitrescu, președintele Autism Voice, a precizat că asociația are diverse programe destinate copiilor sau adulților, români sau ucraineni, iar doritorii pot alege pe care să-l susțină. Companiile pot ajuta prin programe de CSR sau alocând cota deductibilă de 20% din impozit, iar cetățenii pot dona 2 euro pe lună trimițând un SMS la 8844 cu textul VOCE sau pot direcționa formularele 230 în beneficiul asociației.
Mai multe detalii despre proiectele Autism Voice și modalitățile de susținere pot fi găsite accesând site-ul: autismvoice.ro/implica-te/
Asociația Autism Voice a fost înființată în 2008 cu misiunea de a forma și de a oferi specialiști instruiți în recuperarea și integrarea copiilor cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale. ONG-ul perează două centre de terapie și Institutul Autism Voice, prin care derulează programe de diagnosticare, evaluare, terapie, consiliere și instruire parentală, de integrare socială, cursuri de formare pentru specialiști și cadre didactice.
După primul an de activitate, Institutul Autism Voice a câștigat Premiul Cetățeanului European 2023 pentru programele sale de îngrijire a copiilor și adulților cu probleme de sănătate mintală.
Astrologia oferă perspective interesante asupra personalității și destinului nostru, modelând modul în care ne vedem…
Mâna Maicii Domnului sau Caprifoiul, cum i se mai spune, este o plantă puternic îmiresmată…
Odată cu intrarea în vigoare a Legii Pensiilor din 2024, pensionarii se așteaptă la cel…
Actorul Florin Zamfirescu i-a transmis colegului său de breaslă, Florin Piersic, un mesaj emoţionant de…
În săptămâna 13-19 mai, multiple aspecte planetare vor influența situația financiară a zodiilor. Primul aspect notabil…
Specialiştii atrag atenţia că numărul bolilor infecţioase va creşte tot mai mult în viitor din…