Categories: Ştiri sănătate

Avertisment OMS. Această boală gravă de plămâni face ravagii

Numărul deceselor la nivel global cauzate de tuberculoză, o boală gravă de plămâni, a crescut între 2019 şi 2021, potrivit estimărilor, periclitând anii în care s-au înregistrat descreşteri după ce pandemia de CIOVID-19 a perturbat în mod server eforturile de combatere a acestei boli, a precizat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Reuters, informează Agerpres.

Eforturile globale de luptă cu boli precum SIDA, tuberculoză sau malaria au fost perturbate în timpul pandemiei de COVID-19. Criza sanitară a afectat cu precădere răspunsul în cazul tuberculozei, iar ca urmare statele au înregistrat întârzieri în atingerea obiectivelor pentru contracararea acestei boli infecţioase.

Tuberculoza a dus la moartea a 1,6 milioane

OMS a îndemnat omenirea să aplice lecţiile învăţate din pandemie la tuberculoză, care afectează în mod sever ţări precum India, Indonezia, Filipine şi Pakistan.

”Dacă există o lecţie pe care am învăţat-o în pandemie, este aceea că prin solidaritate, hotărâre, inovaţie şi utilizarea echitabilă a uneltelor, putem depăşi ameninţările sanitare grave”, a precizat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Raportul anual al OMS asupra tuberculozei estimează că tuberculoza a dus la moartea a 1,6 milioane de persoane în 2021, peste numărul estimat de 1,5 milioane de decese în 2020 şi peste cele 1,4 milioane de decese raportate în 2019. Numărul deceselor asociate tuberculozei a scăzut în perioada 2005-2019.

Raportul avertizează totodată că în viitorul apropiat tuberculoza ar putea înlocui COVID-19 şi deveni principala cauză de deces la nivel global asociată unui singur agent patogen.

Potrivit unui raport al Fondului Global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei, în timp ce numărul persoanelor care au beneficiat de tratament şi de eforturile de prevenţie s-a redresat anul trecut, omenirea nu este încă pe calea cea dreaptă pentru a învinge aceste boli mortale.

Circa 10,6 milioane de persoane au fost diagnosticate cu tuberculoză în 2021, o creştere cu 4,5% faţă de 2020, potrivit raportului OMS.

Conform ”Strategiei de eradicare a tuberculozei”, OMS a stabilit drept obiectiv reducerea numărului de decese din cauza TBC-ului cu 35% din 2015 până în 2020, însă reducerea netă a fost de 5,9% în perioada 2015 şi 2021.

Recent Posts

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

28 de minute ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

58 de minute ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

o oră ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

2 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

2 ore ago

19 mai 2022. Sfântul Mucenic Patrichie, mare vindecător de boli. Rugăciunea în această zi îți aduce alinare și te scapă de necazuri

În ziua de 19 iunie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei…

3 ore ago

Citeste si: