Categories: Ştiri sănătate

Bătrâni din Azilul Groazei, ascunși de ochii autorităților. Cărați cu cearceafuri într-o clădire în construcții

Din cuprinsul articolului

Scandalul Azilul Groazei prinde contur de la o zi la alta. Mai multe persoane vârstnice, cu dizabilități, au fost găsite de autorități într-o casă aflată în construcții în localitatea Tunari.

Se pare că pacienții au fost relocați dintr-un azil pentru a fi ascunși de controalele autorităților.

„În această seară, în urma unei sesizări a reprezentanților mass-media (Observator-Antena 1), polițiștii IPJ Ilfov, împreună cu pompierii din cadrul ISU B-IF și personal medical din cadrul SMURD si SABIF, au depistat, în Tunari, într-un imobil în construcție, 11 persoane vârstnice, vulnerabile (unele dintre acestea, cu dizabilități), precum și o altă persoană, care le însoțea. Din primele date, se pare că aceste persoane au fost relocate dintr-un centru din municipiul București, pentru a nu fi identificate de autorități”, transmite ISU.

Conform surselor Știrile PRO TV, bătrânii erau ascunși într-o casă aflată în construcții, localizată pe un câmp, care nu avea număr. Se pare că aceștia au fost mutați de la Căminul de Bătrâni Sf. Dumitru din Voluntari.

Bătrânii ar fi fost cărați până la locația respectivă cu cearșafuri. Cei mai mulți pacienți internați la azilul cu pricina sufereau de probleme neurologice.

Cele 11 persoane sunt evaluate medical, urmând a fi relocate într-o altă locație adecvată.

Femeia care însoțea cele 11 persoane afirmă că bătrânii au fost aduși dintr-un centru din Voluntari, județul Ilfov.

Polițiștii au demarat verificări. De asemenea, IPJ Ilfov a sesizat autoritățile cu atribuții în domeniu, pentru verificări specifice.

La caz au fost angrenate următoarele resurse medicale SMURD: un echipaj SMURD tip B, o unitate de terapie intensivă mobilă (echipaj cu medic) si două autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

Reacția lui Raed Arafat

„Noi am fost sesizaţi de colegii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, în urma unei sesizări venită pe linia mass-media despre faptul că există aceşti bătrâni într-o casă aflată în construcţie. S-a deplasat Poliţia şi a solicitat sprijin de la ISU Bucureşti-Ilfov, care a trimis echipaje inclusiv de la SMURD şi o maşină de Terapie Intensivă cu medic şi de la Ambulanţă, tot cu o maşină cu medic. Au fost trimişi şi două maşini de transport multiple victime.

Acolo, colegii au constatat prezenţa a 11 persoane în condiţii care nu permit îngrijirea lor corectă, într-o casă aflată în construcţie, care nu este finalizată şi care nu are anumite lucruri de bază, inclusiv balustrade pe scări nu avea, adică oricine putea să cadă, mai ales în cazul bătrânilor. Decizia este de a-i reloca imediat. Au fost evaluaţi medical. Din ce am înţeles, nu a necesitat nimeni transfer către spital. Au fost şase relocaţi către un azil care are condiţii bune pentru a-i primi, iar patru au fost preluaţi de aparţinători şi o persoană care a refuzat relocarea, dar cu care se lucrează pentru a fi convinsă să se relocheze pentru că nu putem lăsa pe nimeni în condiţiile în care sunt acolo.

Din pozele pe care le-am văzut, cel puţin cine i-a trimis acolo, nu i-a trimis ca să fie în siguranţă, i-a trimis ca să îi ascundă într-o clădire în construcţie, neterminată. Dacă vă spun că scările nu aveau balustradă, adică de la etaj, coborând, putea să cadă oricine şi să aibă leziuni foarte grave dacă nu chiar să îşi piardă viaţa. Nu e locaţie în care să fie oameni, care să fie locuită. Cine i-a trimis acolo, de ce i-a trimis acolo, asta e ancheta pe care o va face Poliţia, cu siguranţă. Pe linie medicală, evaluarea lor iniţială şi transferul lor către o altă locaţie au fost o prioriate, lucru pe care l-am făcut ca misiune de sprijin”, a declarat Raed Arafat pentru Antena 3 CNN.

 

 

Recent Posts

Cine a fost singurul care a putut pronunța adevăratul nume al lui Dumnezeu în Vechiul Testament?

Cuvântul "Dumnezeu " este adesea asociat îndeaproape cu religiile abrahamice: iudaismul, creștinismul și islamul. Cu…

15 minute ago

Cel mai sănătos înlocuitor al zahărului. Prof. Vlad Ciurea: Îmi pare foarte rău, dar trebuie să spun adevărul

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit în emisiunea IThink cu Iusti Fudulu despre cât de nociv…

45 de minute ago

Zodia care a extras cartea pozitivă. Mihai Voropchievici: Renaștere.Te poți salva dintr-o situație dificilă

Horoscop 13-19 Mai. Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse horoscopul integral…

o oră ago

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

11 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

11 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra