Categories: Ştiri sănătate

Bill Gates a distrus un mit. Cât alcool este indicat să bem

Bill Gates, co-fondator al companiei Microsoft Corporation, a finanțat un studiu pentru a afla cauzele îmbolnăvirii și deceselor a tinerilor din întreaga lume. Se pare că alcoolul este principalul vinovat.

Bill Gates a distrus un mit. Cât alcool este indicat să bem pe zi

Conform ultimelor cercetări, alcoolul nu este bun pentru persoanele sub 40 de ani.

Chiar și cantitățile mici de alcool consumate de cei cu vârsta de sub 40 de ani au dus la un risc crescut de deces, potrivit autorilor studiului intitulat ”Global Burden of Diseases”, realizat de Universitatea din Washington din Seattle și finanțat de Fundația Bill & Melinda Gates. Cercetarea a fost publicată în revista medicală The Lancet.

Alcoolul nu este bun pentru persoanele sub 40 de ani, arată un nou studiu global.

Chiar și cantitățile mici de alcool consumate de cei cu vârsta de sub 40 de ani au dus la un risc crescut de deces, potrivit autorilor studiului intitulat ”Global Burden of Diseases”, realizat de Universitatea din Washington din Seattle și finanțat de Fundația Bill & Melinda Gates. Cercetarea a fost publicată în revista medicală The Lancet.

Tinerii nu ar trebui să bea alcool deloc!
Proiectul aduce date cuprinzătoare despre cauzele îmbolnăvirii și deceselor în întreaga lume, concluzionând că tinerii nu ar trebui să bea alcool deloc. Cu toate acestea, consumul de cantități mici de vin, bere sau alte băuturi alcoolice poate aduce beneficii adulților în vârstă, potrivit Fortune.

Oamenii cu vârsta sub 40 de ani își pun în pericol sănătatea dacă beau mai mult 100 ml de vin sau 100 de ml de bere pe zi, sugerează studiul.

Zero beneficii pentru sănătate, doar riscuri
Astfel, s-a constatat că pentru adulții tineri cu vârste cuprinse între 15 și 39 de ani, nu au existat beneficii pentru sănătate, ci doar riscuri asociate cu consumul de alcool.
La nivel global, aproximativ 60% dintre persoanele care au consumat cantități nesigure de alcool în 2020 au intrat în această categorie de vârstă, potrivit constatărilor.

Conform cercetătorilor, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 39 de ani, cantitatea recomandată de alcool care ar putea fi consumată pentru a nu-și risca sănătatea ar trebui să fie de „puțin mai mult de o zecime dintr-o băutură standard”. Ei au definit o băutură standard ca 100 ml de vin roșu sau 375 ml de bere.
Studiul Global Burden of Disease s-a desfășurat începând din 1990 și utilizează date din 204 țări și teritorii, fiind descris în revista medicală Lancet ca „cel mai cuprinzător efort de până acum pentru a înțelege provocările la adresa sănătății din întreaga lume”.

„Beneficiile” consumului de alcool
În timp ce studiul a avertizat că consumul de alcool vine doar cu riscuri pentru sănătatea generațiilor mai tinere, echipa de cercetare a descoperit că pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, fără probleme de sănătate subiacente, consumul zilnic al unei cantități mici de alcool ar putea oferi unele beneficii. Printre aceste beneficii se numără reducerea riscului apariției bolilor cardiovasculare, accidentului vascular cerebral și a diabetului.

Tinerii nu ar trebui să bea alcool deloc!
La nivel global, bărbații sunt mai mult înclinați să bea cantități dăunătoare de alcool, decât femeile, a constatat studiul. Cercetătorii afirmă 77% dintre cei care au consumat cantități dăunătoare de alcool în 2020, erau bărbați.

Consumul de alcool, limitat

„Mesajul nostru este simplu: tinerii nu ar trebui să bea, dar persoanele în vârstă pot beneficia de pe urma consumului de cantități mici”, afirmă dr. Emmanuela Gakidou, profesor la Institutul pentru Valori și Evaluare a Sănătății de la Universitatea din Washington.

Dr.  Gakidou a recunoscut, totuși, că acest lucru „s-ar putea să nu fie realist”, dar a adăugat că este important ca oamenii să ia decizii informate cu privire la impactul alcoolului asupra sănătății lor.

Risc major pentru adulții sub 40 de ani

Dintre rezultatele asupra sănătății cu care este asociat alcoolul, persoanele sub 40 de ani sunt cele mai susceptibile de a se răni, atât intenționat, cât și neintenționat. ”Ratele de cancer și boli de inimă sunt în general scăzute în acest segment de populație”, a spus Emmanuela Gakidou

Cantități mici de vin, bere sau alte băuturi alcoolice, beneficii adulților peste 40 de ani

Proiectul aduce date cuprinzătoare despre cauzele îmbolnăvirii și deceselor în întreaga lume, concluzionând că tinerii nu ar trebui să bea alcool deloc. Cu toate acestea, consumul de cantități mici de vin, bere sau alte băuturi alcoolice poate aduce beneficii adulților în vârstă, potrivit Fortune.

Oamenii cu vârsta sub 40 de ani își pun în pericol sănătatea dacă beau mai mult 100 ml de vin sau 100 de ml de bere pe zi, sugerează studiul.

Zero beneficii pentru sănătate
Astfel, s-a constatat că pentru adulții tineri cu vârste cuprinse între 15 și 39 de ani, nu au existat beneficii pentru sănătate, ci doar riscuri asociate cu consumul de alcool.

La nivel global, aproximativ 60% dintre persoanele care au consumat cantități nesigure de alcool în 2020 au intrat în această categorie de vârstă, potrivit constatărilor.

Conform cercetătorilor, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 39 de ani, cantitatea recomandată de alcool care ar putea fi consumată pentru a nu-și risca sănătatea ar trebui să fie de „puțin mai mult de o zecime dintr-o băutură standard”. Ei au definit o băutură standard ca 100 ml de vin roșu sau 375 ml de bere.

„Beneficiile” consumului de alcool

Studiul Global Burden of Disease s-a desfășurat începând din 1990 și utilizează date din 204 țări și teritorii, fiind descris în revista medicală Lancet ca „cel mai cuprinzător efort de până acum pentru a înțelege provocările la adresa sănătății din întreaga lume”.

În timp ce studiul a avertizat că consumul de alcool vine doar cu riscuri pentru sănătatea generațiilor mai tinere, echipa de cercetare a descoperit că pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, fără probleme de sănătate subiacente, consumul zilnic al unei cantități mici de alcool ar putea oferi unele beneficii. Printre aceste beneficii se numără reducerea riscului apariției bolilor cardiovasculare, accidentului vascular cerebral și a diabetului.

La nivel global, bărbații sunt mai mult înclinați să bea cantități dăunătoare de alcool, decât femeile, a constatat studiul. Cercetătorii afirmă 77% dintre cei care au consumat cantități dăunătoare de alcool în 2020, erau bărbați.

„Mesajul nostru este simplu: tinerii nu ar trebui să bea, dar persoanele în vârstă pot beneficia de pe urma consumului de cantități mici”, afirmă dr. Emmanuela Gakidou, profesor la Institutul pentru Valori și Evaluare a Sănătății de la Universitatea din Washington.

Cum crește alcoolul riscurile pentru adulții sub 40 de ani?

Ea a recunoscut, totuși, că acest lucru „s-ar putea să nu fie realist”, dar a adăugat că este important ca oamenii să ia decizii informate cu privire la impactul alcoolului asupra sănătății lor.

Dintre rezultatele asupra sănătății cu care este asociat alcoolul, persoanele sub 40 de ani sunt cele mai susceptibile de a se răni, atât intenționat, cât și neintenționat.

”Ratele de cancer și boli de inimă sunt în general scăzute în acest segment de populație”, a spus Emmanuela Gakidou.

Recent Posts

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

16 minute ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

o oră ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

2 ore ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

2 ore ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică