Sari la conținut

Boala tăcută, asociată cu riscul crescut de AVC. La ce trebuie să fii atentă!

Semn AVC
Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei
Semne care indică un accident vascular cerebral

Femeile cu endometrioză se pot confrunta cu un risc mai mare de accident vascular cerebral, potrivit unui studiu amplu, publicat în Stroke, un jurnal al Asociației Americane de AVC, potrivit MedicalNewsToday.

Se știe că aproximativ 10% dintre femeile de vârstă reproductivă au endometrioză, care este o afecțiune cronică și adesea dureroasă în care țesutul similar cu țesutul care căptușește uterul crește în afara acelui organ.

Cercetările anterioare, inclusiv acest studiu din 2016, au descoperit că endometrioza este asociată cu un risc crescut de boală coronariană.

”Cercetările anterioare ale echipei noastre au observat o asociere între endometrioză și un risc crescut de hipertensiune arterială, colesterol ridicat și infarct miocardic”, a explicat Leslie Farland, doctor în științe medicale, primul autor al studiului și profesor asistent de epidemiologie și biostatistică la Universitatea din Arizona din Tucson, pentru Medical News Today.

„Având în vedere că aceste afecțiuni sunt asociate cu riscul de accident vascular cerebral, am vrut să înțelegem dacă femeile cu endometrioză au, de asemenea, un risc ridicat de accident vascular cerebral”, a spus profesorul Farland.

Endometrioza, asociată cu risc de accident vascular cerebral

Cercetătorii și-au proiectat studiul pentru a depăși limitările găsite în alte studii care analizează endometrioza și riscul de accident vascular cerebral, care au inclus urmărirea participantelor pe durate scurte și contabilizarea limitată a potențialilor factori de confuzie.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat participantele la Nurses’ Health Study II (NHSII): 116.429 de femei care erau asistente cu vârste cuprinse între 25 și 42 de ani în 1989.

Participanților la NHSII li s-au trimis chestionare la fiecare doi ani până în 2017, care cuprindeau întrebări despre boli și factori de risc.

În continuare, cercetătorii au exclus participantele la NHSII care au avut un istoric de accident vascular cerebral, infarct miocardic, cancer (altul decât cancerul de piele non-melanom) sau o grefă de bypass coronarian înainte de iunie 1989 sau care au avut un diagnostic de endometrioză care nu a fost confirmat prin laparoscopie.

Au rămas 112.056 de participante, dintre care 5.244 aveau endometrioză. În rândul participantelor selectate, au existat 893 de incidente de accidente vasculare cerebrale în cei 28 de ani de urmărire.

Cercetătorii au folosit modele ajustate pentru posibilii factori de risc, inclusiv consumul de alcool al participantelor, modelul ciclului menstrual în adolescență și activitatea fizică.

În plus, cercetătorii au luat în considerare dacă riscul de accident vascular cerebral ar putea fi influențat de alți factori, cum ar fi hipertensiunea arterială, histerectomia și terapia hormonală postmenopauză.

Riscul absolut de accident vascular cerebral, scăzut

Cercetătorii au descoperit că femeile cu antecedente de endometrioză au avut un risc cu 34% mai mare de accident vascular cerebral decât femeile fără antecedente de endometrioză în modelele ajustate pentru potențiali factori de confuzie.

„Acest lucru este important de remarcat, dar nu este un risc crescut excepțional de mare”, a avertizat Stacey Missmer, doctor în științe, un alt autor al studiului și profesor de obstetrică, ginecologie și biologie reproductivă la Michigan State University College of Human Medicine, a declarat pentru MNT. ”De asemenea, riscul absolut pentru orice individ în timpul vieții sale de accident vascular cerebral rămâne încă destul de scăzut”.

Oamenii de știință au descoperit că asocierea dintre endometrioză și riscul crescut de accident vascular cerebral este parțial mediată de apariția histerectomiilor (înlăturarea uterului) sau a ooforectomiilor (înlăturarea ovarelor).

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel