Cancerul mamar crește cu 39% riscul unei alte tumori

Femeile diagnosticate cu cancer de sân au un risc aproape de două ori mai mare decât restul populaţiei de a dezvolta un al doilea tip de neoplasm într-o altă zonă a corpului, arată un studiu recent al Granada Cancer Register, din Spania.

Femeile cu vârsta mai  mică de 50 de ani care suferă de cancer la sân au un risc de două ori mai  mare de a dezvolta un al doilea tip de cancer decât restul populaţiei1. Iar la femeile de peste 50 de ani, apariţia unui al doilea tip de neoplasm (cancer ovarian ori melanom) s-a dovedit a fi cu 29% mai probabilă. Acestea sunt rezultatele unui studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Granada Cancer Register, Spania, ale cărui rezultate au fost prezentate în luna octombrie a acestui an în jurnalul Societăţii de Oncologie Ginecologică din SUA.

Cercetătorii au afirmat că riscul unui femei cu cancer de sân de a dezvolta un al doilea tip de tumoare  este mai mare decât la femeile sănătoase în primii cinci ani de la punerea diagnosticului. După cei cinci ani, riscul scade, fiind asemănător cu cel al femeilor fără diagnostic de neoplasm mamar. Studiul s-a derulat pe 5.897 de femei din provincia Granada, între 1985 şi 2007. 314 femei au dezvoltat un al doilea tip de cancer.

“Nu am făcut destul”

În acest context, în luna octombrie, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Liga Română de Cancer derulează, pentru al treilea an consecutiv, campania de informare despre cancerul de sân “Nu am făcut destul” şi trag un semnal de alarmă asupra riscului acestei afecţiuni.

“<Acum e rândul tău să ai grijă de mama ta!> – este mesajul nostru din acest an. Este timpul să o susținem pe cea mai dragă femeie din viaţa noastră, care ne-a fost la rândul ei alături de-a lungul vieții. Acum ea se află la vârsta când este mai expusă riscului de îmbolnăvire. Cancerul de sân este mai frecvent în rândul doamnelor de peste 45 de ani, ca urmare a schimbărilor prin care trece o femeie. Să avem grijă de mamele noastre şi să le dăruim, măcar în această lună, o mamografie! Costurile sunt minime, iar faptul că le ştim sănătoase pe cele mai importante femei din viaţa noastră este de nepreţuit”, declară Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Recomandată de Institutul Naţional de Cancer din SUA după vârsta de 40 de ani, mamografia este o analiză care ajută la depistarea neoplasmului mamar în absenţa simptomelor clasice de boală (dureri, modificări la nivelul pielii, scurgeri) şi a nodulilor.

Neoplasmul mamar este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel global,potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În fiecare an, aproximativ 1,4 milioane de cazuri noi sunt diagnosticate în lume, cu mai mult de 400.000 decât întreaga populaţie feminină declarată a Bucureştiului! Iar peste 450.000 de femei mor anual din cauza acestei boli2.

Campania “Nu am făcut destul”, aflată la cea de-a treia ediţie, este derulată în perioada 10 – 30 octombrie de către Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Liga Română de Cancer, în parteneriat cu Roche România şi cu Europa FM.

Informaţii despre cancerul de sân şi despre campanie vor putea fi regăsite pe toată durata campaniei pe site-ul www.invingemcancerul.ro și pe rețeua de socializare Facebook.

Recent Posts

Trusa de prim-ajutor, o necesitate în vacanțe! Ce trebuie să conțină

Trusa de prim-ajutor, o necesitate în vacanțe! Atunci când te pregătești să pleci în vacanță,…

15 minute ago

Atenționare cibernetică! Aveți grijă când faceți cumpărături online pentru sărbători

Atenționare cibernetică!  Fiţi atenţi când faceţi cumpărături online în timpul sărbătorilor, atrage atenţia Directoratul Naţional pentru…

45 de minute ago

Ouă de Paște vopsite natural. Doar așa vei obține o culoare intensă, fără coloranți periculoși

Vopseaua din comerț pentru ouăle de Paște poate fi periculoasă pentru organism deoarece conține aditivi…

o oră ago

Semnificația spirituală a ploii de stele din Mai 2024

Ploile de meteoriți sunt un fenomen astronomic care a captivat omenirea din cele mai vechi…

2 ore ago

O zodie are Cosmosul de partea ei. Urmează reușite pe toate planurile la începutul lunii Mai

Mihai Voropchievici vestește mari reușite pentru o zodie în următoarea perioadă. Ceilalți nativi, pe de…

2 ore ago

Mare atenție la PEȘTE! Medicul Virgil Stroescu: Poate să facă dezastru!

De curând, în timpul emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea la Antena 3, medicul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia