Categories: Stil de viaţă

Când deodorantele nu fac față. Ce soluții există împotriva transpirației excesive

Zilele caniculare sunt un supliciu – pentru oricine – și din cauza transpirației excesive. Însă există persoane care se confruntă cu acest fenomen deranjant tot timpul anului. Iar vara, situația poate scăpa de sub control.

“Transpirația excesivă nu este tolerată social pentru că pătează hainele, creând falsa impresie de nespălare, palmele umede sunt neplăcute la atingere, iar persoanele cu această problemă se plâng că păteaza hârtia când scriu sau că nu pot prinde bine în mână unele obiecte. Tălpile umede alunecă în încălțăminte. Transpirația excesivă creează un mare handicap social și profesional, chiar și atunci când nu e însoțită și de miros neplăcut”, descrie fenomenul medicul dermatolog Mihaela Leventer care diagnostichează frecvent astfel de cazuri.

Transpirația excesivă poate fi o afecțiune în sine, hiperhidroza. Aceasta afectează 1 la sută din populație și poate debuta devreme, în copilărie, la nivelul palmelor, tălpilor și axilelor. Deși persoanele afectate apelează cu generozitate la deodorante, acestea nu fac față secreției excesive a glandelor sudoripare.

“Pentru hiperhidroză, există, din fericire, mai multe tratamente. Cel mai ușor de realizat și fără efecte secundare importante este tratamentul injectabil cu toxină botulinică. Avem la dispoziție un medicament care are această indicație și care diluat corespunzător și injectat după o tehnică specială, asigură o perioadă de anhidroză, adică de lipsă a sudorației în zona injectată de minimum 3 luni. Majoritatea pacienților care fac acest tratament au un efect de peste 3 luni și – din injectări succesive – se poate ajunge până la o durată a efectului de până la 8 luni. Tratamentul este perfect pentru palme și tălpi”, recomandă medicul” care, de-a lungul timpului, a aplicat terapia la sute de pacienți

Dacă transpirația excesivă se manifestă la nivelul axilelor, specialiștii pot recomanda intervenția de chiuretare și aspirare a glandelor sudoripare.

“Este o procedură care se efectuează în anestezie locală și care duce la o reducere a sudorației permanente în proporție de 80%. Pacienții tratați astfel vor păstra o sudorație minimală, considerată asemănătoare cu cea normală ca debit. Se mai vorbește astăzi și despre tratamentul laser al sudorației excesive, dar aparatele sunt scumpe având o singură indicație, și s-au dovedit dureroase. Recomandarea mea este tratamentul cu toxină botulinică sau aspirarea glandelor sudoripare din zona axilelor”, afirmă medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Toxina botulinică nu are efecte secundare și se injectează după aplicarea anesteziei locale. Procedura trebuie repetată la câteva luni, pentru că efectul împotriva transpirației excesive este unul temporar.

Recent Posts

Cât vei lua pensie, după recalculare, dacă ai muncit 15 ani

Pensie după 15 ani de muncă. În România, aproximativ 1.100.000 de pensionari beneficiază de pensia…

10 ore ago

Te-ai întrebat de ce mănânci sub stres și nu te poți abține? Cercetătorii au găsit, în sfârșit, găsit o explicație științifică

Mâncarea pe bază de stres este adesea declanșată de forțe nesănătoase pe care ne-am dori…

10 ore ago

Un medic dermatolog atrage atenția că alunițele care se pot transforma în cancer au aceste caracteristici

Alunițe cancerigene. Nu neglijați alunițele, nu amânați vizita la dermatolog și, în niciun caz, nu…

11 ore ago

Câți bani primesc în plus la pensie românii cu vechime în muncă grupa I sau II

Conform noii legi a pensiilor, pensionarii care au lucrat în grupa I sau II pentru…

11 ore ago

„Mi-am văzut propriul cancer în oglindă și mi-a salvat viața”. Dezvăluirile unui medic oncolog

Un doctor pncolog și-a observat propriul cancer în oglindă, iar asta i-a salvat viața la…

12 ore ago

Citeste si: