Categories: Ştiri sănătate

Când începe Postul Sfintei Maria: Ce este bine să facem

Când începe Postul Sfintei Maria: Ce este bine să facem, cât ține postul și ce dezlegări sunt. Este cel mai ușor de ținut post din an, chiar și pentru copii.

Postul Sfintei Marii sau al Adormirii Maicii Domnului 2022 începe pe 1 august și durează două săptămâni, până la sărbătoarea Sfintei Mării, care va avea loc pe 15 august.

În Postul Adormirii Maicii Domnului 2022 se dă dezlegare la pește într-o singură zi, la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, în ziua de sâmbătă, 6 august 2022.

Postul Sfintei Mării este al treilea post din cele patru de peste an, având o dată fixă. În fiecare an, Postul Adormirii Maicii Domnului începe la data de 1 august.

Ce tradiții sunt în Postul Sfintei Maria

Tradiția spune că în postul Sfintei Mării, natura se pregătește de toamnă. Păsările călătoare se pregătesc la rândul lor de plecare spre tărâmuri calde, iar animalele târâtoare încep să intre în pământ, ca să se adăpostească de vremea rece, care urmează să vină.

În Postul Adormirii Maicii Domnului, oamenii trebuie să se împace unii cu alții, daca au fost certați, altfel vor fi mustrați tot restul anului, relatează tradiții-superstiții.ro.

O superstiție veche spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, sărbătoarea din Postul Sfintei Mării, o să aibă dureri de burtă, fiindcă strugurii trebuiesc duși la biserică, ca să fie sfințiți.

De asemenea cei care nu țin sărbătoarea Schimbării la Față or să sfârșească uscați și gălbejiți, precum florile care se vor ofili începând cu această zi.

Femeile care spală rufe de Schimbarea la Față, sărbătoarea din Postul Sfintei Mării, vor fi năpădite de păduchi și ploșnițe.

Se mai spune în popor că postul Sfintei Maria Mare este un post relativ ușor, pe care pot sa-l țină chiar și copiii, dar mai ales femeile însărcinate pentru a naște ușor, fiindcă Fecioara Maria este ocrotitoarea lor.

Acatistul Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”

Iată ce rugăciuni ar trebui să spunem, potrivit doxologia.ro.

Troparul

„Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu noi robii Tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu, Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia ce împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere mie iertare de toate păcatele mele.

Vieţii mele dă-i îndreptare şi, la sfârşitul meu, trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa Raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de Sus cel preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse; de strălucirea luminii Treimii celei cu trei străluciri şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti.

Cărei slave şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi sfinţii, că toate le poţi, ca Maica Împăratului celui Atotputernic.

Şi acum, dar mai ales în acest ceas, mă auzi pe mine, cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă. Ia aminte, Doamnă Împărăteasă, spre mine, care aduc ţie cântare de rugăciune aşa:

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din veşnica moarte, prin darul Celui ce S-a născut din tine, Hristos Dumnezeul nostru şi prin mijlocirea ta cea de maică înaintea Lui, aducem ţie, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi robii tăi din toate nevoile şi suferinţele, care strigăm ţie:

Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Icosul 1

Îngerul cel mai înainte stătător din Cer a fost trimis să zică ţie, Născătoare de Dumnezeu, Bucură-te!; vestind, prin Dumnezeiasca întrupare a lui Hristos, bucuria ce avea să se nască din tine la toată lumea, care pierea în necazuri.

Pentru aceasta şi noi, cei împovăraţi cu păcate, nădejde de mântuire prin tine dobândim, pentru care cu umilinţă strigăm ţie:

Bucură-te, bunăvoinţa lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi
Bucură-te, tare apărătoare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele lor
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, ceea ce ne curăteşti de întinăciunea păcatelor
Bucură-te, baie, care speli cugetul nostru
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Izbăvitorul, Care în dar curăţă fărădelegile noastre
Bucură-te, cea cu totul minunată, împăcarea tuturor către Dumnezeu
Bucură-te, pod, care cu adevărat ne treci pe noi de la moarte la viaţă
Bucură-te, ceea ce ai mântuit lumea din potopul păcatului
Bucură-te, scară cerească, pe care s-a pogorât la noi Domnul
Bucură-te, mijlocitoarea tuturor către Dumnezeu
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!

Condacul al 2-lea

Văd izvoare de minuni revărsându-se de la sfânta ta icoană, Născătoare de Dumnezeu, asupra celor care în genunchi stau şi cu credinţă se roagă ţie; că tu, fiind bună, eşti grabnic ajutătoare tuturor; apărătoarea celor asupriţi, nădejdea celor deznădăjduiţi, mângâierea celor întristaţi, hrănitoarea celor flămânzi; celor goi îmbrăcăminte, celor feciorelnici curăţie, celor străini bună povăţuitoare, celor osteniţi sprijinitoare, orbilor vedere; celor surzi bună auzire, celor bolnavi grabnică vindecare.

Pentru aceasta, după cuviinţă, cu mulţumire cântăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Pricina cea neînţeleasă a chinurilor cumplite care vin asupra noastră, căutând noi să o înţelegem, către tine alergăm, o, Maică şi Fecioară, mângâiere şi mântuire cerând. Iar tu, ca ceea ce eşti bună, învaţă-ne pe noi a alege dintr-însele purtarea de grijă, cea cu milostivire, a Fiului tău şi Dumnezeului nostru Celui bun, spre mântuirea sufletelor noastre şi spre curăţirea păcatelor noastre cele de multe feluri, şi cu bucurie strigăm ţie:
Bucură-te, adăpostire bună a celor înviforaţi
Bucură-te, întărire a celor ce slăbesc în credinţă
Bucură-te, ceea ce eşti singura Maică a milostivirii
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce sunt în nevoi şi în necazuri
Bucură-te, ceea ce prin necazuri curăţeşti păcatele noastre
Bucură-te, ceea ce prin întristări vindeci neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti
Bucură-te, ceea ce ne înveţi pe noi a nu iubi bunătăţile acestei lumi deşarte şi trecătoare
Bucură-te, ceea ce ridici mintea noastră din lumea cea deşartă, la cele mai presus de lume
Bucură-te, ceea ce ne tragi pe noi de la dragostea pământească, către dragostea lui Dumnezeu cea cerească
Bucură-te, ceea ce, chiar şi în suferinţele noastre, ne dai nouă mângâiere şi viaţă plină de dar
Bucură-te, făgăduinţa bunătăţilor celor cereşti
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice
Bucură-te, cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucuria tuturor celor necăjiţi!”

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

7 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

8 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

8 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

9 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

9 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra