Categories: Stil de viaţă

Carmen Șerban, diagnosticată cu cancer: „Am adus tumoarea la zero, fără niciun fel de tratament medical”

Din cuprinsul articolului

Carmen Șerban a fost în urmă cu trei ani diagnoticată cu cancer și a dezvăluit cum a reușit să iasă învingătoare din această luptă, fără niciun fel de tratament.

Artista spune că a aflat accidental că are o tumoare la sân, fără să fi avut simptome de cancer.

„În 2012 am avut cancer la sân. M-am dus la un control de rutină și, în urma unui control mai amănunțit, am aflat că am o tumoare la sân.

L-am întrebat pe medic ce am de făcut, mă așteptam să-mi spună că trebuie să fac chimioterapie, mulți bani și el a zis: „Du-te Carmen la biserică”.

La momentul ăla am zis că doctorul meu a luat-o pe arătură, cum să-mi spună așa ceva. Mi-a dat rezultatul și mi-a arătat că am o tumoare de 4 milimetri, 5 puncte negre și m-a rugat să merg să mă investighez și la o clinică specializată doar în așa ceva, ceea ce am și făcut.

După trei zile m-am dus, nu-i cunoștea pe acei oameni, m-a trimis doar să fac chestia asta la o clinică bună. Când am venit după amiaza după rezultat, au ieșit trei medici străini să-mi dea rezultatul și au zis că voiau să mă vadă.”, a spus Carmen Șerban în emisiunea Exclusiv VIP, de pe Prima TV, potrivit Spectacola.ro.

Pașii importanți pentru vindecare

Din păcatem rezultatul a fost același și după a doua investigație.

„Au zis că rezultatul de la medicul inițial este corect și i-am întrebat și pe ei ce să fac. Mi-a pus unul mâna pe umăr și mi-a zis să merg la biserică. M-am uitat și la ceilalți doi și au dat din cap, ziceai că sunt pe o scenă de teatru.

Nu am plecat imediat pe calea bisericii, nu prea credeam la momentul ăla. Nu înțelegeam, mi se părea bizar un astfel de sfat de la niște medici, dar cred că Dumnezeu i-a trimis pe cei mai buni. Într-un an jumătate mi-am adus tumoarea la zero, fără niciun fel de tratament medical”, a mărturisit artista.

Carmen spune că în primă fază a ignorat sfaturile medicilor, timp în carea tumoarea a crescut enorm. Așa a ales să meargă la biserică și spune că așa s-a vindecat complet, fără alt tratament.

„După șase luni crescuse la 18 milimetri, mergea galopant. Atunci mi s-a spus că ori iau în serios ce mi se spune, ori nu mai merg la ei, că nu vor să-mi ia banii și să mă vadă pe lumea cealaltă.

Atunci m-am speriat, mi-am dat seama că au trecut șase luni, în care m-am dus doar de două ori la biserică. Pașii cei mai importanți de vindecare sunt curățirile frecvente, care se fac prin spovedanie, împărtășanie, aproape un an de zile, fără întrerupere”, a continuat ea.

 

 

Recent Posts

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

13 minute ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

43 de minute ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

10 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

11 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

11 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică