Categories: Ştiri sănătate

Carnea contaminată, în urma căreia 3 persoane au murit și o femeie a făcut avort! În ce lanțuri de magazine a fost comercializată

Carnea aceasta a făcut ravagii în ultimii doi ani, ducând la numeroase probleme digestive ale consumatorilor, însă autoritățile au reușit să o retragă de la consum.

Autorităţile olandeze din domeniul sănătăţii au retras, la finele săptămânii trecute, o mare cantitate de carne din magazinele alimentare după ce au descoperit legăturile dintre o serie de intoxicaţii alimentare din ultimii doi ani şi un singur furnizor, relatează Euronews.

Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional pentru Sănătate Publică (RIVM), Jan Brouwer de Koning, a declarat că experţii au testat ADN-ul bacteriilor listeria implicate în cazuri care au afectat în total 20 de persoane, dintre care trei au decedat, iar o femeie a făcut avort, scrie Euronews.

RIVM a tras concluzia că intoxicaţiile provin probabil dintr-o singură sursă. Autorităţile au identificat procesatorul Offerman din oraşul Aalsmeer drept sursa probabilă, după care a urmat rechemarea produselor.

Lanţurile care au comercializat carnea

Într-o declaraţie pe site, Offerman a spus că a retras carnea cu probleme care a fost distribuită în reţele de magazine printre care Aldi, Bidfood, Jumbo, Sligro şi Versunie. Offerman, o filială a companiei Ter Beke din Belgia, a declarat că a oprit toate activităţile de tăiere a cărnii şi de ambalare din Aalsmeer. „Activităţile vor fi preluate de alte fabrici din grup”, a anunţat firma.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

8 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

8 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

9 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

9 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

10 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra