Categories: Stil de viaţă

Cât costă să mergi în stațiunea numită „Litoralul Ardealului”

Așa cum se întâmplă în fiecare an, încheierea lunii mai marchează deschiderea Lacurilor de la Ocna Sibiului, cunoscute sub numele de „Litoralul Ardealului”. Conform administratorului Complexului Lacurilor Naturale de la Ocna Sibiului, pregătirile pentru acest nou sezon vor începe în curând, iar prețurile vor rămâne aceleași ca în anul precedent!

„Ca în fiecare an, vom deschide la finalul lunii mai, mai ales că am văzut că până în data de 15 sunt anunțate ploi. Prețurile rămân la fel ca anul trecut, pe perioadele specifice de tarifare. Sunt aceleași lucruri de făcut ca și până acum, plajele reamenajate, partea de scări, un ponton care trebuie refăcut”, a spus Ionuț Costea, administratorul Complexului Lacurilor Naturale de la Ocna Sibiului, potrivit turnulsfatului.ro.

Ocna Sibiului, cunoscută și sub numele de „Litoralul Ardealului” sau „Marea Moartă a Transilvaniei”, este renumită pentru proprietățile sale curative, oferite de lacurile sale. Această destinație reprezintă o alternativă excelentă la litoralul românesc.

Cât costă să mergi în stațiunea numită „Litoralul Ardealului”

Potrivit informațiilor furnizate de pe site-ul stațiunii, tarifele de acces variază în funcție de perioada aleasă pentru vizită.

Între 25 mai și 7 iunie, în intervalul orar 7:00-18:00, un bilet de intrare pentru un adult costă 30 de lei, copiii cu vârsta peste 10 ani plătesc 15 lei, iar cei sub 10 ani beneficiază de intrare gratuită. Taxa de parcare este de 10 lei. Între orele 18:00-20:00, tariful pentru un adult este de 15 lei, iar parcarea rămâne la 10 lei, în timp ce copiii au acces gratuit indiferent de vârsta lor.

Între 8 iunie și 1 septembrie, se revine la tarifele specifice sezonului estival. Astfel, în intervalul 7:00-18:00, un bilet de intrare pentru un adult costă 40 de lei, copiii peste 10 ani plătesc 20 lei, iar cei sub 10 ani intră gratuit. Taxa de parcare este de 10 lei. Între orele 18:00-20:00, prețul biletului pentru un adult este de 20 de lei, iar parcarea costă tot 10 lei, iar copiii beneficiază în continuare de intrare gratuită.

În luna septembrie, tarifele rămân aceleași ca în intervalul 25 mai – 7 iunie.

 

 

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

11 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

11 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

12 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

12 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

13 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

13 ore ago

Citeste si: