Cât de eficiente sunt îngrijirile medicale. Medic: Unul din zece pacienţi are de suferit în timpul unui act medical

Un medic de la Spitalul ”Victor Babeş” Timişoara a transmis un mesaj de Ziua Mondială a Siguranţei Pacienţilor în care subliniază necesitatea unei mai mari responsabilizări a cadrelor medicale.

”De ce avem nevoie de o zi internaţională a siguranţei pacienţilor? Pentru că, potrivit OMS, unul din zece pacienţi are de suferit în timpul unui act medical. Pentru că nu puţine sunt cazurile când pacienţii nu primesc toate informaţiile legate de riscurile pe care le implică o anumită procedura”, a transmis, duminică, medicul Crina Raletchi, de la Spitalul ”Victor Babeş” Timişoara.

Potrivit acesteia, de multe ori, pacienţilor nu le sunt prezentate, înaintea administrării unui medicament, efectele adverse pe care acel medicament le poate produce.

”Neglijenţa medicală este a 14-a cauza de mortalitate în lume. Toate acestea arată necesitatea unei mai mari responsabilizări a cadrelor medicale. Şi, pentru a atrage atenţia asupra deficienţelor din sistemele de sănătate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis marcarea unei zile, la nivel global, a siguranţei bolnavului.

Sloganul din acest an este legat de implicarea activă a pacientului în derularea actului medical”, a mai transmis medicul, potrivit News.ro.

Recent Posts

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

15 minute ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

45 de minute ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

10 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

11 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

11 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra