Categories: Ştiri sănătate

Cât va fi salariul unei asistente medicale după majorarea salarială promisă de Guvern

Cât va fi salariul unei asistente medicale după majorarea de 20%. După fermieri și transportatori, sindicaliștii din domeniul Sănătății au aderat la proteste! În fața Ministerului Muncii, aceștia au amenințat cu o grevă generală dacă nu li se vor majora salariile cu 20%. Cu toate că premierul le-a promis o creștere etapizată până în vară, sindicaliștii afirmă că nu vor renunța la manifestații.

Protestatarii au scandat lozinci precum „Unitate pentru Sănătate! Unitate pentru Sănătate!” sau „Dar-ar boala-n voi, să veniți la noi! Toți muncim, nu cerșim!”. După două ore de proteste în fața Ministerului Muncii și o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu la Guvern, sindicatul Sanitas a obținut prima victorie: promisiunea unei majorări cu 20% a bugetului de salarii din Sănătate. Guvernul a menționat că o creștere de 5% a fost deja acordată la începutul acestui an.

Salariul unei asistente medicale după majorarea de 20%

„Avem un calendar de întâlnire, avem niște promisiuni. N-am plecat cu banii în buzunar de la Guvern. Vor mai fi întâlniri pe ceea ce înseamnă cifre”, a declarat Iulian Pope, prim-vicepreședintele Sanitas.

În viitoarele întâlniri la Ministerul Sănătății, se va discuta și despre modul în care vor fi distribuiți banii în spitale și categorii profesionale. Impactul bugetar pentru sistemul care angajează 240.000 de persoane se ridică la 2,5 miliarde de lei pe an. Cea mai semnificativă creștere salarială din Sănătate a avut loc acum 8 ani, cu o majorare de 25%. Din 2016, salariile au fost indexate doar ocazional cu nivelul inflației.

Cristian Piscureanu, asistent în centrul de mari arși al Spitalului Floreasca, afirmă: „Salariile încep undeva de la aproximativ 3.000 lei și se duc până la 5.000, 5.500 pentru cei cu vechime și cei care activează în secțiile de Terapie Intensivă, blocurile operatorii, UPU, Anatomie Patologică, secțiile grele într-adevăr. Acestea au un spor de 55%, dar un spor, zic eu, și acesta mincinos deoarece este raportat la salariul de bază de la începutul anului 2018.” Întrebat cât estimează că îi va crește salariul, el a răspuns: „Undeva la 600, 800 lei.”

Angajații din Sănătate au declarat că vor continua protestele până când promisiunea de majorare a salariilor se va concretiza. Un pichet este programat pentru 1 februarie la Ministerul Sănătății.

Recent Posts

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice care generează noi presiuni asupra sistemului de sănătate. Bunăstarea…

3 ore ago

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

4 ore ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

4 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

5 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

5 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

6 ore ago

Citeste si: