Categories: Ştiri sănătate

Cel mai mare spital oncologic din țară rămâne fără apă caldă

Pe lângă boală, bolnavii de cancer vor trebui să îndure timp de o săptămână și lipsa apei calde. Apa caldă va fi sistată de către compania Termoenergetica către Institutul Clinic Fundeni.

Potrivit comunicatului de presă, Compania Municipală Termoenergetica București S.A. anunță că astăzi vor începe lucrări de reparații a conductei primare cu diametrul de 600 mm, cu o vechime de aproape 40 de ani.

Lucrările, esențiale pentru funcționarea sistemului de termoficare în sezonul viitor de încălzire, vor fi efectuate în perimetrul delimitat de Parcurile Plumbuita și Motodrom și Șoseaua Fundeni.

Furnizarea agentului termic pentru apă caldă de consum pentru șapte puncte termice care alimentează un număr de aproximativ 115 blocuri și spitalul Fundeni, va fi sistată până vineri, 27 mai 2022, ora 24.00.

Încă din cursul dimineții de luni vor fi începute manevrele tehnice de golire a conductei, apoi vor urma intervențiile pentru reparații. După finalizarea tuturor lucrărilor, vor fi efectuate operațiunile de umplere a tronsonului de conductă.

 

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

4 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

5 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

5 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

6 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

6 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

7 ore ago

Citeste si: