Categories: Ştiri sănătate

CNAS vrea să elimine birocraţia din sistemul sanitar. Peste 150 milioane de consultaţii şi servicii medicale anual în România

Autoritățile afirmă de mult timp că digitalizarea este o prioritate pentru sistemul de sănătate din România, oferind oportunități de dezvoltare a serviciilor medicale, dar și de raționalizare și de economii de timp și de bani.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Adela Cojan, a oferit câteva cifre legate de digitalizare în sistemul de sănătate din România. Oficialul a subliniat că digitalizarea nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate.

Peste 150 milioane de consultaţii şi servicii medicale anual în România

“Implementarea soluţiilor digitale nu mai este demult o acţiune opţională a sistemului asigurărilor de sănătate din România, ci reprezintă un fapt, o stare de fapt, o necesitate prin intermediul căreia, dezvoltând-o de-a lungul timpului, putem înregistra în momentul de faţă, stoca şi procesa un volum imens de operaţiuni”, a afirmat Adela Cojan, în deschiderea evenimentului “Digitalizare în sănătate”, citată de Agerpres.

“De asemenea, pot fi identificate, validate şi verificate un număr impresionant de servicii medicale. Înregistrăm, procesăm, validăm şi dezvoltăm anual peste 150 milioane de consultaţii şi servicii medicale în ambulatoriu şi în spitale, peste 50 de milioane de reţete, peste 7 milioane de internări în spitalizare continuă sau de zi, peste 5 milioane de bilete de trimitere, peste 300.000 de formulare europene”, a precizat oficialul.

Principalele oportunități pe care le oferă soluţiile digitale sunt luarea celor mai eficiente decizii, pentru îmbunătăţirea mecanismelor de prioritizare a alocării fondurilor, şi o mai bună înțelegere privind adresabilitatea şi accesibilitatea serviciilor medicale.

Deziderat: eliminarea birocraţiei din sistemul sanitar

Potrivit președintelui CNAS, în ultima perioadă au fost modernizate şi digitalizate procedurile medicale, spre exemplu cele acordate la distanţă, au fost introduse formulare electronice de prescripţie medicală şi au fost digitalizate părţi importante din birocraţia medicală, precum dosarul electronic de sănătate al pacientului.

“Suntem convinşi în continuare că trebuie depuse eforturi pentru dezvoltarea acestei importante activităţi în care intră şi protocolul, provocări legate de confidenţialitatea şi securitatea datelor, de necesitatea portabilităţii în condiţii de siguranţă a datelor, dar sunt convinsă că vom găsi cele mai bune soluţii pentru respectarea acestei cerinţe”, a mai spus Adela Cojan.

În octombrie 2022, Ministerul Sănătății a anunțat că pregătește proiecte de peste 200 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor și a instituțiilor din subordine finanțate cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

2 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

2 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

3 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

3 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

4 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

4 ore ago

Citeste si: