Sari la conținut

CNAS vrea să elimine birocraţia din sistemul sanitar. Peste 150 milioane de consultaţii şi servicii medicale anual în România

Autoritățile afirmă de mult timp că digitalizarea este o prioritate pentru sistemul de sănătate din România, oferind oportunități de dezvoltare a serviciilor medicale, dar și de raționalizare și de economii de timp și de bani.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Adela Cojan, a oferit câteva cifre legate de digitalizare în sistemul de sănătate din România. Oficialul a subliniat că digitalizarea nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate.

Peste 150 milioane de consultaţii şi servicii medicale anual în România

“Implementarea soluţiilor digitale nu mai este demult o acţiune opţională a sistemului asigurărilor de sănătate din România, ci reprezintă un fapt, o stare de fapt, o necesitate prin intermediul căreia, dezvoltând-o de-a lungul timpului, putem înregistra în momentul de faţă, stoca şi procesa un volum imens de operaţiuni”, a afirmat Adela Cojan, în deschiderea evenimentului “Digitalizare în sănătate”, citată de Agerpres.

“De asemenea, pot fi identificate, validate şi verificate un număr impresionant de servicii medicale. Înregistrăm, procesăm, validăm şi dezvoltăm anual peste 150 milioane de consultaţii şi servicii medicale în ambulatoriu şi în spitale, peste 50 de milioane de reţete, peste 7 milioane de internări în spitalizare continuă sau de zi, peste 5 milioane de bilete de trimitere, peste 300.000 de formulare europene”, a precizat oficialul.

Principalele oportunități pe care le oferă soluţiile digitale sunt luarea celor mai eficiente decizii, pentru îmbunătăţirea mecanismelor de prioritizare a alocării fondurilor, şi o mai bună înțelegere privind adresabilitatea şi accesibilitatea serviciilor medicale.

Deziderat: eliminarea birocraţiei din sistemul sanitar

Potrivit președintelui CNAS, în ultima perioadă au fost modernizate şi digitalizate procedurile medicale, spre exemplu cele acordate la distanţă, au fost introduse formulare electronice de prescripţie medicală şi au fost digitalizate părţi importante din birocraţia medicală, precum dosarul electronic de sănătate al pacientului.

“Suntem convinşi în continuare că trebuie depuse eforturi pentru dezvoltarea acestei importante activităţi în care intră şi protocolul, provocări legate de confidenţialitatea şi securitatea datelor, de necesitatea portabilităţii în condiţii de siguranţă a datelor, dar sunt convinsă că vom găsi cele mai bune soluţii pentru respectarea acestei cerinţe”, a mai spus Adela Cojan.

În octombrie 2022, Ministerul Sănătății a anunțat că pregătește proiecte de peste 200 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor și a instituțiilor din subordine finanțate cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel