Categories: Ştiri sănătate

Conferința „Galatia 2023” aduce în România specialiști în sănătate mintală din întreaga lume

Ajunsă la a VII-a ediție, Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2023” va avea loc în perioada 17-21 mai, în sistem hibrid. Tema de anul acesta este interdisciplinaritatea în psihiatrie.

„La trei ani de la începutul pandemiei avem, în sfârșit, ocazia de a ne revedea față în față. Au fost trei ani dificili pentru cei implicați în lumea medicală. Am învățat lucruri noi, dar, mai presus de toate, am dobândit cu toții abilitatea de a ne depăși propriile bariere. Atunci când am crezut că nu se poate mai mult, am strâns din dinți și am apelat la energii nebănuite pentru a reuși să depășim această criza medicală globală.

Chiar dacă s-au desășurat online, ultimele trei ediții ale conferinței s-au bucurat de un real succes. Am reușit, împreună, să comunicăm virtual, dovedind, o dată în plus, faptul că ne putem adapta oricărei situații.

Vor fi prezenți specialiști din întreaga lume

Și iată-ne, acum, în fața celui de-al șaptelea episod din povestea noastră! Scopul acestei ediții ne se modifică: ne dorim să sprijinim programele de sănătate mintală din România, drept pentru care ne vom aduna din nou, laolaltă, medici psihiatri din țară și străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, asistenți medicali, sociologi, dar și specialiști din alte domenii de activitate.

Și, cum confeința a depășit granițele României, devenind una internațională, ni se vor alătura, ca în fiecare ediție, specialiști din întreaga lume. Vom aborda o multitudine de teme și vom lega între ele toate ramurile medicinei care ajung în contact cu problematica psihiatriei”, a declarat Prof. Univ. Dr.Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru, președintele Conferinței.

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2023” este organizată în sistem hibrid, astfel că, în eventualitatea în care, din motive obiective, nu este posibilă prezența fizică, se poate participa virtual. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie, Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați, Academia Română și Universitatea „Danubius”.

ÎNSCRIERI AICI

Toate informațiile legate de acest eveniment le veți găsi, în timp real, pe:

https://lapsihiatru.ro/



Recent Posts

EL ar fi adevăratul iubit al Simonei Halep. Nu este cel despre care a scris deja toată presa

Simona Halep a publicat pe rețelele de socializare numeroase buchete de flori, ceea ce arată…

6 minute ago

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

36 de minute ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

o oră ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

2 ore ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică