Categories: Ştiri sănătate

Cum arătau incubatoarele pentru bebeluși acum 75 de ani

Aproximativ 20 la sută din copiii născuți într-un an în România sunt prematuri.

Costurile pe care le presupune îngrijirea acestor micuți sunt uriașe, iar în România puține sunt maternitățile care le pot oferi medicamentele și aparatura de care au nevoie.

Două sunt situațiile în care se pot afla nou-născuții înainte de vreme: fie au 24 de săptămâni și, implicit, o greutate mică, de doar câteva sute de grame, fie, deși vârsta de gestație este mare, greutatea la naștere este tot mică. Astfel, sunt mai multe grade de prematuritate: sub 1.000 de grame, între 1.000 și 1.500 de grame și peste 2.500 de grame.

Cu cât greutatea copilului la naștere este mai mică, cu atât pericolul este mai mare. În 6-10% din nașteri vin pe lume copii cu greutate scăzută. Riscul de mortalitate infantilă în cazul copiilor prematuri este de 45-50% până la vârsta de un an. „Organismul lor nu este suficient de dezvoltat pentru a face față bolilor și complicațiilor”. Foarte importantă este în aceste condiții stabilirea cauzei de prematuritate.

Potrivit statisticilor organizației „Salvați Copiii” România, circa 20.000 de copii se nasc prematur în România. Cifra are la bază statistica Asociației Române de Neonatologie și este diferită de cea a Institutului Național de Statistică. Din 2012, definiția prematurității s-a schimbat. Nou-născutul de 24 de săptămâni trebuie înregistrat chiar dacă trăiește doar o oră, în timp ce în anii trecuți era considerat avorton.

Însă, acum 75 de ani, condițiile în care se încerca salvarea lor erau total diferite. Revista LIFE a realizat un reportaj care reda condițiile în care erau îngrijiți prematurii într-un spital din Boston, fondat în 1852, în anii 50 ai secolului trecut.

 

Asa arătau incubatoarele de acum 75 de ani

Mașinăriile folosite pentru îngrijirea mucuților erau total diferite față de cele de astăzi. Însă medicii și asistentele încercau cu toate forțele să îi salveze.

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

6 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

7 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

7 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

8 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

8 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra