Cum poți scăpa de alergii pentru totdeauna? Trebuie să faci asta timp de 5 ani. Cea mai eficientă soluție

Alergia la polen este una dintre cele mai comune alergii la nivem mondial. Simptomele pot varia în funcție de formă, iar medicii recomandă să le acordăm atenție încă de la început.

Specialiștii susțin că avem mai multe șanse de recuperare și combatere a alergiilor dacă acordăm atenție simptomelor și vom face un control.

Odată cu debutul simptomelor, medicul curant poate recomanda o terapie eficientă care, deși poate dura ani, te va scăpa de alergie și de simptomele neplăcute.

Cum poți combate alergia?

Strănuți când te afli în apropiera anumitor plante? Nasul îți curge și ochii ți se înroșesc? E clar, eși alergic!

Expunerea la anumiți factori din mediu favorizează dezvoltarea alergiilor.

Există o predispoziţie genetică a anumitor persoane. De obicei, se transmite”, a spus medicul Poliana Leru la Antena 3, citată de Click! Sănătate

Dacă vorbim despre alergiile respiratorii produse de polenul planetelor, ele produc aşa numitele alergii sezoniere, cum ar fi rinita şi rinoconjunctivita, dar şi astmul alergic.

Când vorbim despre sezonul de alergii, ne raportăm la plantele pe care le avem în zona noastră geografică şi la calendarul acestor plante.

În prima parte a primăverii este polenul arborilor. Este mai scurt şi mai puţin sever. În România, predomină alergiile produse de plantele de primăvară, numite graminee. Acum suntem în plin sezon. Mai durează şi în iunie şi iulie. Sunt acele plante cu spic pe care le vedem prin diverse curţi.

Ele produc polen, care determină boala fânului, care durează o lună, două, chiar trei”, mai spune medicul.

Simptomele specifice alergiei la polen

Simptomele sunt nazale şi oculare. Prurit, secreţii nazale, obstrucţie nazală, respiraţie dificilă şi, uneori, durere de cap. Tinerii sunt cei mai afectaţi. Dacă sunt ignorate, alergiile se agravează. Cel mai important este să ştim şi când este perioada de vârf.

Ea poate fi combătută astfel

În general, vom evita locurile în care există aceste plante. „E bine să începem un tratament simptomatic, dar nu atunci când suntem deja foarte rău. Uneori, în situaţii grave, să părăsim acel loc. Mai există şi tratamentul de bază, imunoterapia alergenică. Este bine să se înceapă înaintea sezonului, dar se repetă după câteva luni și cel puţin 5 ani”, a adăugat medicul.

 

Recent Posts

„Super-seniorii” care au trecut de 80 de ani. Cum reușesc să aibă memoria ca la 50

„Super-seniorii” care au trecut de 80 de ani. Cercetătorii germani încă mai caută să descopere…

13 minute ago

Caz halucinant în Capitală! O femeie a murit din cauza unei comprese pe care medicul a uitat-o în abdomen

O femeie a murit din cauza unei comprese pe care medicul a uitat-o în abdomen.…

42 de minute ago

„Alimentul zeilor” cu mult calciu și magneziu care protejează intestinele și dublează performanța fizică

În încercarea de a obține rezultate pe cântar, mulți oameni se îndepărtează de dulciuri și…

o oră ago

Câte puncte vei primi pentru fiecare an de cotizare din anul 2027

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat în Monitorul Oficial patru documente: sunt modelele…

2 ore ago

Întâlnirea misterioasă de la Vatican pentru semnarea „unui nou pact mondial” și „un nou cod uman”

Papa Francisc a convocat la Roma circa treizeci de laureați ai premiului Nobel, precum și…

2 ore ago

Patru zodii norocoase pe final de Mai. Fac bani din orice

În ultima lună a primăverii este bine să ai grijă de treburile familiale, însă la…

3 ore ago

Citeste si: