Categories: Stil de viaţă

Cum a reușit chef Patrizia Paglieri să dea jos 20 de kilograme. ”Nu pastele îngrașă, ci…”

Patrizia declara în urmă cu un an că mereu a dus o luptă cu cântarul şi că toată viaţa sa a ţinut dietă.

“Sunt mereu în luptă cu cântarul. Am ţinut toată viaţa mea dietă, din păcate, pentru că în restaurant trebuie să gust tot timpul şi se adună caloriile. Secretele de dieta sunt acelea pe care le ştie toată lumea. Fără grăsimi, fără alcool, fără prea multă pâine. Dieta cu mâncarea italiană se împacă foarte bine, pentru că mâncarea italiană reprezintă regimul mediteranean, care este foarte sănătos. Pastele sunt foarte ok, nu îngraşă, sosul este cel care îngraşă. De exemplu, pastele cu roşii au 300-400 de calorii, pe când cele cu patru feluri de brânză au 1200 de calorii”, declara în urmă cu mai bine de un an italianca.

Potrivit one.ro, aceasta a reuşit să slăbească urmând o dietă echilibrată îmbinată cu exerciţii fizice. La micul dejun Patrizia obişnuieşte să mănânce un iaurt, o cafea şi un fresh de portocale, iar pe parcursul zilei mai mănâncă  grătar cu salată sau peşte cu garnitură, ultima masă fiind la ora 18.00.

Recent Posts

Medic pediatru, semnal de alarmă privind epidemia de rujeolă: Pentru fiecare caz vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri

Medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenţia că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare…

28 de minute ago

Alimente INTERZISE persoanelor care au probleme renale

Creatinina este un produs metabolic din mușchii noștri care este excretat în mod normal prin…

58 de minute ago

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit

Pacientul care a primit pentru prima dată în istorie un rinichi de la porc a…

o oră ago

Cea mai importantă VITAMINĂ pentru persoanele cu diabet

Medicii nutriţionişti recomandă suplimentarea dietei zilnice cu o anumită vitamină, acordând atenție modului în care…

2 ore ago

Alarmant: Celulele corpului uman pot îmbătrâni chiar și 5 ani în doar o zi

Calcularea vârstei biologice a celulelor și țesuturilor umane prin însumarea modificărilor epigenetice ar putea să…

2 ore ago

Horoscop Alina Badic pentru săptămâna 12-18 mai 2024. Încercări pentru unele zodii

Alina Badic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 12-18 mai 2024 în ultima ediție a…

3 ore ago

Citeste si: