Categories: Ştiri sănătate

Cum va fi afectat sezonul estival de cel de-al treilea val al pandemiei?

Doina Azoicăi este președinta Societății Române de Epidemiologie și ne vorbește despre evoluția pandemiei în țara noastră, dar și cum va fi afectat sezonul estival acum că am intrat în cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus.

În viziunea domniei sale, vom scăpa în totalitate de pandemie în 2022, însă vom începe să resimțim o aplanare a pandemiei începând cu această vară.

Cel de-al treilea val al pandemiei, mai slab decât al doilea

„Premisele pentru un nou val există, dat fiind că în multe ţări europene avem în continuare o creştere a numărului de cazuri. În ultimele două săptămâni s-a remarcat o scădere în circa 20 de ţări sau menţinerea pe un platou, dar cu niveluri înalte. Pe de altă parte, ar fi vreo nouă ţări în care există o tendinţă de creştere. Este prognozat acest viitor val trei pentru că există o ciclicitate a manifestării infecţiei acesteia, plus că avem o circulaţie a tulpinii din Marea Britanie şi din ce în ce mai mult şi a celei sud-africane”, spune Azoicăi, conform Adevărul.ro.

Doina Azoicăi spune că principalul atu în lupta cu COVID-19 este vaccinul.

„Chiar dacă va fi un val trei, nu e de aşteptat să fie la nivelul valului doi, care a fost de un nivel foarte crescut. Deja în multe ţări o bună parte din populaţie a fost vaccinată, mai ales în ţările care au avut campanii bune, iar aici trebuie amintită şi lăudată România, pentru că s-a făcut ceea ce nu au făcut multe ţări civilizate şi cu un sistem de sănătate mult mai bine pus la punct. Deci pe de o parte nu mai este vorba de o populaţie total naivă, expusă la infecţie, iar pe de altă parte e nevoie de o creştere a numărului de teste, ceea ce din păcate nu se face în România. Şi, al treilea lucru, e important că populaţia trebuie să înţeleagă că şi vaccinată fiind trebuie să respecte în continuare măsurile de protecţie”, punctează expertul.

Pandemia va fi învinsă în totalitate, poate doar în 2022

„Nu cred că putem vorbi de revenirea totală la normalitate până la finele verii. Noi care am avut o campanie bună de vaccinare nu am ajuns decât la un milion de persoane vaccinate din 20 de milioane.  Până ajungem ca 70% din populaţie să fie vaccinată nu putem spera să ajungem la o normalitate. E adevărat că vaccinurile şi temperaturile ridicate vor duce la scăderea circulaţiei virusului, iar începând din vară vom avea o situaţie de relaxare controlată. Dar încă nici atunci pandemia nu va fi învinsă în totalitate, poate doar în 2022”, atenţionează preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

Vara anului 2021

„Probabil că 2021 va fi tot un an cu valuri, dar mai puţin intense. Putem să sperăm însă ca din 2022 să intrăm în normalitate. Deja anumite companii au anunţat probabilitate să fie nevoie de un rapel la cei vaccinaţi după alte şase luni cu vaccinuri adaptate pentru posibile alte tulpini care ar putea să apară. În acest fel vom avea vaccinuri eficiente, iar treptat vom ajunge să controlăm tot mai bine şi să stingem această pandemie”, a încheiat Azoicăi.

 

 

Recent Posts

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

15 minute ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

o oră ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

2 ore ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

2 ore ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică