Categories: Ştiri sănătate

De la ”bal”, la SPITAL! 16 persoane, luate cu ambulanța: Au fost drogați fără voie

De la ”bal”, la SPITAL! 16 persoane, luate cu ambulanța de la o petrecere: Au fost drogați fără voie. Oamenii legii cercetează cauza.

Petrecere cu final șocant. 16 persoane au ajuns la spital după ce au consumat prăjituri. Din primele cercetări, prăjiturile conțineau substanțe halucinogene.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru trafic de droguri după petrecerea de la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, unde s-ar fi consumat prăjituri cu droguri. 15 persoane dintre cele 16 care au ajuns la spital au avut teste pozitive THC pentru marijuana.

„S-a înregistrat dosar penal pentru trafic de droguri, iar competenţa este exclusivă a D.I.I.C.O.T.”, a transmis duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

La petrecere au participat aproximativ 70 de persoane şi unele dintre acestea s-au simțit rău, iar 16 au ajuns la spital.

Ce spune conducerea hotelului din Râmnicu Vâlcea despre petrecerea cu prăjiturile aduse din Olanda„Cu privire la evenimentul privat (aniversare), organizat în locația noastră în seară de 21 ianuarie 2023, facem următoarele precizări:

Toate produsele alimentare oferite de noi au fost conforme cu normele de siguranță alimentară. Dulciurile aduse de către sărbătorit pentru bufetul de prăjituri au fost însoțite de avize de conformitate.

Regretăm situația creată, dar aceasta nu a fost produsă din cauza serviciilor oferite de noi.

În prezent se desfășoară cercetări de către organele în drept pentru a stabili situația de fapt și cauzele producerii ei”, a transmis Teodorini Andrei, Director General al Hotel Ramada Râmnicu Valcea.

La petrecere au fost 70 de persoane

„Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului, se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar, la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău.

La spital au ajuns mai multe persoane, în vederea efectuării de investigaţii medicale amănunţite. În continuare, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis, sâmbătă seara, reprezentanţii IPJ Vâlcea, citează gandul.ro.

Petrecerea a fost organizată de un om de afaceri şi mulţi dintre participanţi sunt din judeţul Prahova.

La ora transmiterii acestei știri, participanții la petrecere dau declaraţii la DIICOT.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

5 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

6 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

6 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

7 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

7 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

8 ore ago

Citeste si: