De la candidoză bucală la cancer oral sau sifilis. Ce pot anunța petele albe pe limbă

Pete albe pe limbă. Atunci când limba este sănătoasă, aceasta are culoarea roz și nu prezintă crăpături sau pete. Pe suprafața limbii se pot observa mici proeminențe, numite papile gustative, acestea au rolul de a oferi simțul gustului.

Cauzele care duc la schimbarea culorii limbii pot fi diverse și diferite pentru fiecare persoană în parte. Fie că vorbim despre o igienă orală necorespunzătoare, despre boli generale ale organismului, ori despre vicii precum fumatul sau consumul excesiv de alcool, trebuie să știm că toate acestea reprezintă factori de risc pentru apariția afecțiunilor de la nivelul limbii. Orice modificare care apare la nivelul limbii poate indica existența unor afecțiuni orale sau chiar a unor boli grave, cum ar fi cancerul oral, potrivit stomatologilor de la clinicile Leahu. 

Leucoplazia

Aceasta reprezintă o afecțiune ce se manifestă prin apariția unor pete albicioase dure pe suprafața interioară a obrajilor, de-a lungul gingiilor și pe suprafața limbii. Cauzele care pot duce la această afecțiune pot fi consumul de tutun și de alcool, ori acțiunea unor factori iritanți, cum ar fi piercingurile orale.

Este foarte important să știm că leucoplazia este o afecțiune care nu pune în pericol viața, însă atunci când nu este tratată cu seriozitate se poate transforma în cancer oral.

Cancer oral

Leziunile precanceroase sau canceroase se pot manifesta sub forma unor pete albe pe limbă şi sunt asociate cu pierderea în greutate, durere, sângerare, dificultăţi în a mânca, înghiţi, vorbi. Cele mai multe cazuri de cancer oral sunt cauzate de fumat, de consumul de alcool în exces sau de anumite boli care afectează sistemul imunitar, precum SIDA.

Candidoza bucală

Una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni care duce la apariția colorațiilor albe în interiorul cavității orale este candidoza bucală. În unele cazuri, se poate resimți durere în timpul înghițirii, ori apariția gustului neplăcut. Această infecție a cavității bucale poate fi cauzată de o ciupercă numită candida albicans.

Cauzele care pot duce la apariția candidozei bucale sunt igiena orală deficitară, fumatul, tratamentul prelungit cu anumite medicamente sau chiar stresul. De asemenea, unele boli generale ale organismului, de exemplu: cancerul sau infecția cu virusul HIV, ori imunitatea scăzută sau dereglările secreției de saliva pot reprezenta factori de risc pentru apariția candidozei bucale.

Lichenul plan

Aceasta este o afecțiune ce duce la apariția unor ramificații de culoare albă pe suprafața limbii. Gingiile dureroase și rănile din interiorul gurii sunt alte simptome ale acesteia. Lichenul plan este considerat de către anumiți medici o boală autoimună, necontagioasă, care de cele mai multe ori nu necesită un tratament. Cu toate acestea, este foarte importantă monitorizarea regulată de către medicii stomatologi deoarece aceasta este o afecțiune cu potențial de malignizare.

Sifilis

Este o boală cu transmitere sexuală care apare cel mai adesea în urma sexului oral neprotejat cu o persoană care manifestă simptome de sifilis genital. Primele leziuni apar de regulă după 10 şi până la 90 de zile de la expunere şi arată ca nişte mici zone ulceroase cu culoare alb-gălbuie pe limba şi în toată cavitatea orală.

Infecţie cu Streptococcus Pyogenes – este o infecţie bacteriană care se manifestă prin pete albe pe limba roşie sau pete roşii pe limba albă.

Ce trebuie să faci când observi aspectul alb al limbii

La fel ca orice altă afecțiune ce apare la nivelul cavității orale, bolile asociate limbii albe trebuie diagnosticate doar de către medici. Chiar dacă limba albicioasă este singurul simptom pe care îl observi și nu te confrunți cu durere, atunci când problema persistă, este necesar să mergi la medicul stomatolog.

Atunci când apar și alte simptome, de exemplu: senzația de arsură la nivelul limbii, răni pe suprafața acesteia, ori dificultăți de înghițire și mestecare, este recomandat să mergi cât mai devreme la medicul stomatolog.

Recent Posts

Ce este boala și de ce apare. Cele 21 de tipuri de boli

Boala este o stare care afectează organismul, provocând o disfuncție sau o alterare a stării…

21 de minute ago

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul! „Tot istoricul va fi vizibil”

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), anunță…

52 de minute ago

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Cea mai norocoasă zi din an vine cu bogăție și noroc

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Conform astrologiei, sâmbătă, 18 mai 2024, ar putea fi cea…

o oră ago

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

13 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

13 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

14 ore ago

Citeste si: